„Trebuie să gestionăm presiunea”

De Gavril Nutiu
1Comentariu
„Trebuie să gestionăm presiunea”
Antrenorul CSM CSU Oradea, Cristian Achim, a pus eșecul de duminică pe seama presiunii care a apăsat asupra echipei sale.

„Sibiul a jucat mai bine în acest meci. Presiunea închiderii seriei a contat foarte mult, iar noi nu am putut să o controlăm. Nu am ales soluțiile potrivite în faza de atac și am fost dominați categoric din punct de vedere fizic. Nu am avut luciditatea necesară pentru a închide seria. Pe de altă parte, este o finală și cred că nimeni nu s-ar fi gândit înainte de începerea ei că s-ar putea încheia cu scorul de trei la zero”, a explicat Cristian Achim.

Antrenorul orădean consideră că în partida de marți, presiunea asupra gazdelor va fi și mai mare. „Urmează meciul patru, când presiunea va fi și mai mare pe noi. Dar, dacă suntem o echipă bună, va trebui să o gestionăm și să câștigăm partida”, a conchis Cristian Achim.

BC CSU Sibiu a câştigat cu scorul de 70-64 meciul al treilea cu CSM CSU Oradea.Dezamăgire la Arena "Antonio Alexe", după ce "leii roşii" au pierdut prima partidă de pe terenul propriu în faţa adversarei sale din finala Ligii Naţionale de baschet masculin, scor 64-71 (14-16, 14-15, 16-16, 20-24). Sus...



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor