„Trebuie să muncim împreună pe aceeaşi strategie”

De Teodor Biriş
6Comentarii
„Trebuie să muncim împreună pe aceeaşi strategie”
Peste 60 de antrenori din judeţele Bihor, Sălaj şi Arad au participat luni la cursul organizat de Şcoala Federală de Antrenori (ŞFA) şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal la Universitatea Oradea.

ŞFA a fost reprezentată de Sandu Tăbârcă, coordonator al loturilor naţionale de juniori şi tineret, Gabriel Manu şi Ciprian Niţu, din partea AJF fiind prezent preşedintele Radu Bitea, iar din partea Universităţii Oradea a participat Alexandru Ilieş, decanul Facultăţii de Geografie, Turism şi Sport.
Au fost prezentate trei teme: Metodologia pregătirii la nivel de copii şi juniori (Sandu Tăbârcă), Aspecte privind planificarea pregătirii juniorilor U17-U19 (antrenorul Gheorghe Ghiţ) şi Măsurarea şi evaluarea capacităţii motrice în fotbal (preparator fizic Marius Marinău).

Tăbârcă a prezentat cu această ocazie manualul care se doreşte să devină „biblia” antrenorului de copii şi juniori din România.

„Nu primează rezultatul”

Cum majoritatea antrenorilor din ţară lucrează la juniori cu metode adaptate de la seniori, acest manual prezintă diferenţele între munca din sectorul juvenil şi cea de la seniori. „Noi toţi trebuie să muncim împreună pe aceeaşi strategie. Nu trebuie să-i hrănim pe părinţi cu himere. Nu putem ştii la 10 ani dacă fiul lor va deveni fotbalist. Putem să-i asigurăm un cadru în care să se dezvolte, să progreseze. Este greu, dar trebuie să le spunem adevărul. Conform unor statistici, în Europa, doar 1% dintre copii şi juniori ajung să joace în Liga 1”, a punctat Tăbârcă.

Tehnicianul a prezentat şi liniile importante activităţii juvenile: un mediu proprice formării jucătorilor, practicarea unui fotbal modern, accentul pus pe pegătirea prin joc şi pregătirea adaptată etapei de vârstă.

„Nu trebuie să fim focusaţi pe rezultat, ci pe procesul de instruire şi dezvoltare, pentru formarea lui. Titlurile la juniori nu îţi garantează succesul. Avem o statistică din ultimii 10 ani cu echipele campioane la juniori U19 şi foarte puţini jucători se regăsesc în primele ligi. Procentul este îmbunătăţit în ultimii ani de Viitorul Constanţa, care îşi promovează propriile produse”, a mai precizat antrenorul.

Tăbârcă a mai precizat că apostrofările, cearta şi pedepsele sunt metode învechite. „Înlocuim strigătele cu încurajări, pedepsele cu sfaturi utile. Trebuie să înţelegem copilul, iar el să descopere bucuria de a juca fotbal. Copiii din ziua de astăzi sunt foarte curioşi şi trebuie să le dăm informaţiile de care au nevoie”, a conchis oficialul FRF.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor