„Trebuie să obţinem maxim cu ASA Târgu Mureş”

De Teodor Biriş
3Comentarii
Ar fi timpul să-şi revină şi Sebi Ianc
Ar fi timpul să-şi revină şi Sebi Ianc
Sâmbătă, de la ora 11:00, FC Bihor se duelează cu ASA Tg. Mureş.

Cu un joc în creştere dar ineficient, FC Bihor dă piept cu o candidată la promovare care a schimbat deja antrenorul. ASA Tg. Mureş vine la Oradea cu Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică, el luându-i locul lui Eduard Iordănescu. Schimbare menită să revitalizeze o echipă cu pretenţii care a avut parte de rezultate nesatisfăcătoare, în contradicţie cu numele din lot şi mai ales cu salariile oferite. Mureşenii sunt pe locul 7, iar în deplasare au o linie de clasament simetrică: o victorie, o remiză şi o înfrângere, golaveraj 2-2.

Va fi un meci în care orădenii îşi doresc să redescopere gustul dulce al victoriei, pe care nu l-au mai simţit din prima etapă cu UTA.

ASA Tg. Mureş nu trebuie privită ca o sperietoare de către fotbaliştii orădeni, diferenţa putând fi făcută în favoarea lor cu mult curaj şi ambiţie.

FC Bihor face parte din grupul de şapte echipe care nu au pierdut pe teren propriu, iar un succes sâmbătă ar face ca Lazăr, Sfârlea, Lukacs &co. să primească un veritabil balon de oxigen.

„Trebuie să facem un joc bun și să obținem maxim cu o echipă care trage la promovare”, a declarat Gheorghe Ghiț, care poate conta pe tot lotul.

Mâine, de la ora 11, mai sunt programate meciurile: UTA – Gloria Bistriţa, CS Mioveni – FC U Craiova, CSM Rm. Vâlcea – Metalul Reşiţa, FC Olt – Olimpia Satu Mare, Minerul Motru – CS U Craiova.

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor