Trei absente pentru meciul lui Poli Timisoara de sambata dimineata

De M. Hoster
Trei absente pentru meciul lui Poli Timisoara de sambata dimineata
FC Politehnica Timişoara va avea de trecut, sâmbătă dimineaţa de la ora 11, pe „Dan Păltinişanu”, unul dintre ultimele hopuri înaintea obţinerii celei de –a doua poziţii a podiumului final al Ligii 2. Adversari vor fi cei de la Mureşul Deva.

În mod normal, partida de sâmbătă nu ar trebui să pună nici un fel de probleme gazdelor. Mureşul Deva este, la rândul ei, o echipă necăjită, ce va afişa în teren o echipă cu numeroşi juniori. Poliştii sunt de o săptămână la antrenamente şi trag din greu pentru finalul de campionat. Echipa aliniată de Vali Velcea nu îi va putea include pe Dăruiala, Axente şi Petcuţ. Primii doi au cumul de cartonaşe galbene, iar Petcuţ va lipsi fiind eliminat extrem de uşor la partida de săptămâna trecută, adjudecată de Poli în deplasare la Târgovişte.

Poli mai are, în afară de meciul de sâmbătă, încă patru etape, dintre care cea cu Arieşul Turda va fi câştigată la masa verde cu 3 – 0, după ce formaţia turdeană s-a retras. Ultimul meci va avea loc pe teren propriu cu cei de la Râmnicul Vâlcea. În aceste condiţii este destul de puţin probabil ca Timişoara să mai rateze locul doi al seriei, având în vedere diferenţa de 8 puncte faţă de echipa de pe locul 3.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase