Trei bărbați din Bihor surprinşi în timp ce furau dintr-o casă: proprietarul acesteia a fost târât pe capotă

De Marius Sasu
Reactualizat la:
3Comentarii
Trei bărbați din Bihor surprinşi în timp ce furau dintr-o casă: proprietarul acesteia a fost târât pe capotă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reţinut trei bihoreni bănuiți de tâlhărie calificată şi furt calificat.

Vineri, 26 iulie, în jurul orei 19.00. trei bărbați din Bihor, cu vârste de 36, 42 și 72 de ani, au fost surprinși de proprietarul unei case din Oradea, aflată in construcţie, în timp ce sustrageau bunuri în valoare de 1.600 lei. Unul dintre tâlhari, pentru a-și asigura scăparea și pentru a păstra bunurile sustrase, l-a acroșat pe proprietarul imobilului cu un autoturism, târându-l pe capotă aproximativ 15 metri.

În urma agresiunii, proprietarul locuinţei a suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate, sâmbătă, 27 iulie poliţiştii orădeni i-au reținut pe cei trei bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Tot în aceeaşi zi, aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă a bărbatului de 36 de ani, din Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Judecătoria Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului de 36 de ani un mandat de arestare la domiciliu a acestuia pentru 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspecţilor.

PENTRU A PREVENI FURTURILE DIN LOCUINŢE, POLIȚIA VĂ RECOMANDĂ:

– Nu divulgați informații referitoare la vecinii dumneavoastră (programul de lucru, numărul de persoane din familia respectivă, numărul de telefon etc.), sfătuiţi-vă copiii să facă la fel;
– Depozitaţi obiectele de valoare (banii, bijuterii, documente) într-un loc sigur;
– Când plecaţi de acasă verificaţi dacă aţi acţionat toate încuietorile şi aţi pus siguranţa;
– Fiţi atenţi în orice împrejurare să nu pierdeţi sau să nu vi se fure cheile!
– Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior.
– Totodată, recomandăm cetăţenilor care locuiesc în mediul rural, dar şi celor care posedă locuinţe de vacanţă în aceste zone, să asigure o minimă protecţie a acestora şi a dependinţelor.

În situaţia în care părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, vă sfătuim să luaţi legătura periodic cu vecinii sau rudele care locuiesc în apropierea casei dumneavoastră, pentru a verifica sistemul de securitate al locuinţei, pentru a observa eventualele nereguli şi pentru a sesiza în cel mai scurt timp poliţia! Astfel, autorii furturilor vor fi identificaţi mai repede, iar bunurile dumneavoastră vor fi recuperate mai uşor.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor