Trei eleve au ajuns la spital, după ce într-o şcoală din Prahova s-ar fi pulverizat spray paralizant

Trei eleve au ajuns la spital, după ce într-o şcoală din Prahova s-ar fi pulverizat spray paralizant
Trei eleve de la Liceul Tehnologic Bălţeşti, judeţul Prahova, au ajuns joi la spital, după ce s-au simţit rău la baie, unde s-ar fi pulverizat spray paralizant

Potrivit ISU Prahova, un echipaj SMURD şi două SAJ au intervenit la Liceul Tehnologic Bălţeşti, unde 3 eleve au simţit la baie un miros puternic de spray paralizant.

Elevii nu au fost evacuaţi din şcoală, pentru că mirosul se simţea doar în baie, încă cele trei eleve au fost duse la spital.

Două dintre ele au 16 ani, iar cea de-a treia 17 ani.

Ele au tuşit puternic după ce au intrat în baie şi s-au şi speriat foarte tare.

Potrivit Poliţiei Prahova, poliţiştii bănuiesc că un elev a pulverizat spray-ul în toaletă.

„Poliţiştii se afla la fata locului, unde au identificat un tânăr de 15 ani, în continuare fiind efectuate verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul”, anunţă poliţiştii.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !