Trei noutăţi pentru alegerile din 11 decembrie

De Călin Corpaş
1Comentariu
Trei noutăţi pentru alegerile din 11 decembrie
Duminică, 11 decembrie, au loc alegerile parlamentare, ce vor da majoritatea în Parlament şi, implicit, viitorul Guvern.

Sunt trei noutăţi în cadrul procesului electoral, arată prefectul Claudiu Pop: la închiderea urnelor, numărătoarea votului va fi filmată de cel ce operează tableta în secţia de votare; la ora 21:00, după închiderea votului, toate ştampilele vor fi puse în plicuri transparente, sigilate; buletinele de vot vor fi ţinute trei luni la Prefectură, iar apoi vor fi topite.

Secţii şi buletine de vot

Sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 10, vor fi traşi la sorţi preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare. Apoi, în 5 decembrie va avea loc instructajul, ora 10, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Vor avea loc trei simulări ale procesului de vot, în toate secţiile de votare, iar în 9 decembrie vor fi distribuite buletinele de vot, informează prefectul. Tipografia Prodcom SRL Târgu Jiu tipăreşte buletinele de vot pentru Bihor, cele pentru Senatul României fiind tipărite deja.

În Bihor, figurează 504.609 alegători. Pentru fiecare cameră a Parlamentului se tipăreşte acest număr de buletine de vot +10%. Aşadar, 555.104 pentru fiecare cameră. Apoi, cele 652 de secţii de votare din Bihor primesc un specimen de buletine de vot, pentru fiecare cameră, Senat şi Camera Deputaţilor. Apoi, câte un specimen pentru fiecare UAT şi la BEJ. De asemenea, partidele politice primesc câte 15 buletine de vot pentru fiecare cameră parlamentară. În total, 1.111.746 buletine de vot pentru Bihor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor