Trei oradeni, pe Uriasul Alb

9Comentarii
Trei oradeni, pe Uriasul Alb
Lorelia Bozu, Liviu Lukacs şi Dorel Miheş-Pantelimon au urcat într-o săptămână pe Mont Blanc şi pe Matterhorn.

Trei oradeni au stabilit un nou record naţional. Lorelia Bozu, Liviu Lukacs şi Dorel Miheş-Pantelimon au urcat într-o săptămână două vârfuri: Mont Blanc (4.807 m) şi Matterhorn (4.477 m).

„Este o experienţă unică pentru noi, dar şi pentru orădeni. Dacă, până acum, vârfurile Mont Blanc şi Matterhorn erau ţinta unor expediţii separate, pentru fiecare vârf, noi am reuşit ca într-o săptămână să le escaladam pe ambele. Pe Mont Blanc am avut vreme rea: vânt de 100 de km pe oră şi temepraturi de – 15 grade. Pe Matterhorn, însă, vremea a fost ceva mai prietenoasă. Vântul a suflat cu doar 70 de km pe oră, iar temperatura a fost de – 10 grade. Doresc să mulţumesc Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport pentru că mi-a oferit acces la baza sportivă pentru a mă putea antrena. Mulţumim de asemenea şi celor care au făcut posibilă această ascensiune: Roka, Edelweiss şi Spelemat”, a declarat Dorel Miheş-Pantelimon, student în anul III la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii din Oradea.

Premiere româneşti

Dorel Miheş-Pantelimon şi Liviu Lukacs fac echipă de 27 de ani. Liviu Lukacs a avut în 1991 o ascensiune pe Elbrus (Caucaz). El a reuşit câteva premiere româneşti, atât în Caucaz, cât şi în Alpi. Ascensiuni în Alpi a avut şi colegul său Dorel Miheş-Pantelimon. Cea mai mare realizare a celor doi a fost stabilită în urmă cu doi ani, când au atins un record naţional: au parcurs cea mai mare lungime de perete urcat într-o singură zi, la Cheile Turzii.

C.D.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor