Trei pentru simbolul oraşului

3Comentarii
ORADEA - Un carusel zodiac, un turn metalic sau megastructura Linior. Trei idei au fost considerate eligibile de juriu, în cadrul concursului de idei organizat de municipalitate pentru a găsi un simbol al Oradiei care să decoreze Dealul Ciuperca: un zodiac stilizat, un turn metalic sau o megastructură.

Nici una dintre cele trei lucrări nu a reuşit să mulţumească pe deplin juriul, motiv pentru care autorii au primit răgaz până la mijlocul lui iulie pentru a-şi îmbunătăţi proiectele. Lucrările au fost acum premiate cu câte 500 de euro şi, cu ocazia următoarei etape a competiţiei, au şansa de a încasa şi restul banilor, în valoare totală de 3.000 euro, după cum a anunţat arhitectul-şef Andrei Luncan.
Ajuns la un prim bilanţ, concursul n-a reuşit să-i mulţumească pe toţi. Patru dintre cele 20 de lucrări au fost descalificate. Una dintre cele 16 nu a ajuns pe simezele galeriei de artă, din raţiuni de spaţiu, spun organizatorii, în condiţiile în care o parte din pereţii galeriei din strada Republicii erau, la vernisaj, acoperiţi de tablouri fără legătură cu concursul de rebranding.


Cetatea pe verticală
Lucrarea nr. 2, una dintre cele trei alese, propune – în opinia autorilor, arh. Mihaela Cozac şi arh. Octavian Bogluţ – o îmbinare a două simboluri deja consacrate ale Oradiei: cetatea şi stilul arhitectural art-nouveau.

„Am ales o soluţie în conceptul acestei structuri spaţiale care să facă tot timpul trimiteri la aceste două motive, cetatea şi stilul art-nouveau: creşterea organică a structurii metalice din acel «landscape» artificial cu gradene (punct terminus al promenadei), sub care se va amenaja un infopoint şi o galerie de artă. Planimetria, pentagon – simbol grafic recognoscibil al cetăţii”, se arată în prezentarea lucrării semnate de cei doi arhitecţi. De altfel, fiecare dintre cele trei lucrări selectate are şanse la a deveni simbolul Oradiei.

„Linior”
„Am pornit în dezvoltarea acestui concept de simbol de la cea mai simplă formă vizibilă caracteristică oraşului, linia. La o analiză atentă, oraşul este dominat de trei linii majore. Prima şi cea mai impunătoare este probabil linia verticală a oraşului, definită prin turnuri – Turnul Iancu, turnurile bisericilor din centrul oraşului etc. (…)

A doua linie este cea naturală a oraşului, Crişul Repede. Este probabil motorul acestui oraş, linia care a generat acest loc (…) A treia linie şi cea mai importantă este una invizibilă, cea a legăturii dintre oamenii oraşului”, prezintă Horaţiu Sabău, student arhitect, autorul lucrării Linior, una dintre cele trei care a atras atenţia juriului. Minusuri? „Nu propune nici o variantă de mobilare pentru zona respectivă”, spune Luncan.

Carusel zodiacal
Cea de-a treia lucrare selectată de juriu a reuşit să trezească interesul chiar dacă este lipsită de o prezentare scrisă a ideii. În lucrarea semnată de Alexandru Pop sunt simboluri şi elemente de astronomie şi astrologie, susţinute de o statuie a lui Atlas îngenuncheat. Lucrarea reia ideea meridianului zero orădean, a declarat Luncan.
În Evul Mediu, meridianul zero trecea prin acest oraş, toate hărţile terestre şi maritime ale lumii din acea vreme menţionând acest fapt. În prezent, numai unele hărţi maritime mai păstrează acest reper.
Punctul de maximă atracţie pentru majoritatea ar fi un carusel cu însemne zodiacale înscrise pe cabine.

Ghilea Cristina


 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor