Trei piese Viţa de Vie pentru şase (-)

De Camelia Busu
Reactualizat la:
Trei piese Viţa de Vie pentru şase (-)
© FOTO: Camelia Buşu
Concertul de miercuri seara a făcut parte din turneul de promovare al single-ului „ialapet”.

Concertul de la Oradea al formaţiei Viţa de Vie a început cu proiecţia noului videoclip lansat săptămâna trecută. Noul single şi videoclip, „ialapet”, este cel de al treilea extras de pe partea a doua a albumului ȘASE/ ȘASE, ȘASE(-), album care va ieşi pe piaţă în toamna anului 2018. Celelalte două piese sunt „Hai Hui” şi „Dur De-a Dura”.

La finalul videoclipului „ialapet”, pe ultimele măsuri, cei cinci de la Viţa de Vie au urcat pe scenă, ocazie pentru clăparul Mihai Ardelean să pună mâna pe chitară.

Au cântat în Moszkva mai bine de o oră şi jumătate piese de pe albumul Fetish (Azi, Fetish, Eşti mai frumoasă, Praf de stele), sau de pe Fenomental (Iamma, Vinolamine), de pe care piesa Basul şi cu toba mare reprezintă de fiecare dată momentul „iniţiatic” al celor care sunt pentru prima dată la un concert Viţa de Vie, dar şi piese de pe Şase (+) ca Luna şi noi, Metaforă de toamnă sau Inimi surde.

Dacă în zi de miercuri sala a fost plină, mai ales că un bilet la concert nu a fost dintre cele mai ieftine, e o mare bucurie pentru artişti să constate că fanii lor chiar îşi doresc concerte live şi le apreciază munca de creaţie şi efortul, lucru menţionat de solistul trupei, Adrian Despot.

Seara s-a încheiat din nou cu videoclipul „ialapet”, cu regretul fanilor că nu a fost totuşi cântată cap-coadă live. De altfel, o piesă complexă, cu mesaj, care te prinde de la prima audiţie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !