Trei pietoni accidentati intr-o singura zi, la Timisoara

De Denis Budău
Soferii neatenti au facut victime printre pietoni
Soferii neatenti au facut victime printre pietoni
Din neatențiea șoferilor, trei pietoni, printre care și un copil de 9 ani, au fost victimele unor accidente rutiere petrecute doar în cursul zilei de marți, în municipiul Timișoara. În urma accidentelor doi tineri au ajuns în stare gravă la spital.

Tot mai mulți șoferi dau dovadă de neatenție în trafic. Acest fapt a fost dovedit în cursul zilei de marți. La primele ore ale dimineții, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un accident petrecut pe Calea Șagului din municipiu. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că Sebastian J., de 44 de ani, conducea un autoturism spre ieșirea din Timișoara, iar la intersecția cu strada Ovidiu Cotruş a lovit un pieton care traversa strada regulamentar. În urma impactului, Andreea S., de 23 de ani, din Sânmihaiu Român, a fost grav rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Câteva zeci de minute mai târziu, Zoltan C., de 34 de ani, din Timișoara l-a lovit pe Ioan P., de 19 ani din localitatea Comloşu Mare, judeţul Timiş, în timp ce traversa regulamentar strada. Accidentul s-a petrecut la intersecția străzilor 16 Decembrie 1989 cu Iancu Văcărescu. Șoferul se deplasa dinspre Calea Şagului către strada Constantin Brâncoveanu. În urma impactului, tânărul de 19 a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

În jurul orei 18:00, Renate B., de 28 de ani, din localitatea Ghiroda, se deplasa pe Aleea Amiciției, dinspre Calea Sever Bocu către strada Leandrului. La un moment dat, un copil a pătruns pe carosabil, iar șoferița nu a mai apucat să frâneze la timp. În urma impactului, H. B., de 9 ani, din Timișoara, a fost ușor rănit.

„În toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşiri infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !