Trei sferturi dintre români spun că au o relație bună cu băncile

Trei sferturi dintre români spun că au o relație bună cu băncile
În general, românii nu întâmpină probleme cu băncile sau cu IFN-urile, peste 75% dintre cei chestionați au declarat că au o relație bună cu instituțiile financiare. Cei nemulţumiţi au invocat printre motive comisioanele şi condiţiile contractuale dezavantajoase, potrivit CSALB.

Dintre românii care sunt nemulțumiți de relația cu băncile / IFN-urile, 38% au menționat comisioanele drept principala cauză, iar 33% condițiile contractuale considerate dezavantajoase, potrivit unui studiu al Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar.

Un procent de 15% dintre cei intervievați spun că au dificultăți la plata ratelor, iar printre principalele cauze care au dus la întârzieri se numără schimbarea situației economice generale și schimbarea situației familiale (plasate pe primele două locuri de 55% dintre respondenții la chestionar).

Dintre situațiile familiale care generează dificultăți în plata ratelor, cele mai importante sunt: pierderea locului de muncă pentru cel puțin un susținător al familiei (37%), apariția unei cauze/probleme medicale care necesită rezolvare urgentă (23%), precum și scăderea venitului pentru cel puțin un membru al familiei (23%).

Studiul a fost realizat online, în luna iunie, pe un eșantion de 1.220 persoane intervievate, 34% cu vârsta cuprinsă între 45-64 ani și 33% cu vârsta între 35-44 ani, majoritatea femei salariate (71%), cu o vechime de peste 15 ani (42%).

Potrivit aceluiași studiu, produsele financiare cele mai folosite sunt cardurile de debit (28%), cardurile de credit (23%) și conturile curente (21%), în timp ce credite dețin doar 13% dintre respondenți.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !