În ceea ce priveşte valoarea, doar o proporţie de 4,5 procente din rândul uşilor şi glulamului (lemn lamelat încleiat) sunt importate din afara regiunii UE, restul fiind transmise doar intern, în cadrul UE. În cazul ferestrelor din lemn montate în aceeaşi regiune UE, procentul celor importante din exterior abia atinge valoarea de 0,5%.
Aceste statistici indică un singur lucru: beneficii economice foarte mari date de proximitatea faţă de consumator în sectorul tâmplăriei şi de asemenea nevoia de cunoştinţe detaliate despre pieţele de construcţii nationale şi intracomunitare.
Situaţia importurilor în cazul diverselor produse de tâmplărie din afara Uniunii are însă de asemenea un trend uşor ascendent la nivelul anului 2014. Valoarea importurilor din China, cel mai mare furnizor extracomunitar de uşi din lemn pentru UE, a crescut cu 13,7 procente, ajungând la nivelul anului 2014 la suma totală de 100,7 milioane euro, în timp ce valoarea totală a importurilor de uşi din lemn în UE a ajuns la suma de 285,3 milioane euro. Importurile din alte state precum Indonezia şi Malaezia – situate pe locul secund şi terţ ca şi furnizori de uşi din lemn pentru Europa – au scăzut cu 2,6 si respectiv 8,7 procente.
În ceea ce priveşte nivelul importurilor de lemn lamelat încleiat, trendul observat este unul ascendent. Furnizorii principali – Rusia, Indonezia şi Malaezia – au cunoscut creşteri de până la 41% (cazul Rusiei).
Ferestrele şi tot ceea ce ţine de tâmplărie pentru ferestre din lemn, la nivel de importuri au cunoscut o creştere uşoară de 7,3%. Majoritatea acestor importuri au venit tot din ţări europene, în special Norvegia, Bosnia, Serbia şi Elveţia, spre deosebire de sursele din afara Europei, care au cunoscut o scădere de 5,3 procente. Importurile de uşi din lemn din sursă extracomunitară au crescut totuşi pentru unele state din UE, precum România, Franţa, Irlanda şi Marea Britanie, însă trendul per total UE este descendent în ceea ce priveşte aceste surse externe.
Pe întreaga perioadă a anului trecut şi apoi în continuare s-a mai observat un trend care câştigă tot mai mult teren pe piaţa europeană. Este vorba de partea de utilaje şi echipamente necesare pentru prelucrarea lemnului, în speţă despre achiziţia lor. Tot mai mult, de la un an la altul, se preferă achiziţia de fierăstraie, maşini de debavurat, maşini de aplicat cant şi tot felul de maşini-unelte automatizate şi de tip CNC fie prin sistem de licitaţii, fie cele din seria utilajelor second-hand. Gama de utilaje pentru tâmplărie de la Surplex primeşte astfel tot mai multe solicitări de la an la an, compania fiind un jucător important pe piaţa de desfacere prin licitaţie a utilajelor şi echipamentelor pentru prelucrarea lemnului, prelucrarea metalului şi nu numai. Tranzacţionările de utilaje second hand prin intermediul platformelor de companii precum Surplex au cunoscut creşteri substanţiale de la an la an, în cuantum situat între 20% şi peste 100% de la an la an, în funcţie de cererea existentă.
Diminuarea importurilor de produse de tâmplărie din surse din afara UE şi tranzacţionarea internă a utilajelor prin sistemele de licitaţii online pentru acestea se pare că a stimulat şi dezvoltarea. Bazarea pe resursele interne explică trendul descendent al importurilor de produse de tâmplărie şi achiziţiile de utilaje de prelucrare din surse externe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!