Tricolorii au surclasat Letonia

Tricolorii au surclasat Letonia
ORADEA – Conform aşteptărilor, tricolorii nu au întâmpinat nicio problemă în partida retur cu Letonia, ultima din cadrul grupei a 3-a preliminare din cadrul calificărilor la CM de handbal 2009. România s-a impus cu scorul de 39-29 (22-14), dar victoria a fost şi mai categorică decât o sugerează rezultatul final.

Handbaliştii noştri s-au dovedit net superiori şi au avut o bună prestaţie, făcând spectacol pe tot parcursul jocului.
Start lansat
Elevii antrenorilor Omer Aihan, Petru Ghervan şi Sorin Toacsen au început decişi partida, detaşându-se pe tabela de marcaj încă din start, scor 4-0 (‘5). Letonia a înscris primul său gol abia în minutul 6, scor 4-1, după care Stavrositu şi Petrea au mărit avantajul tricolorilor, scor 6-1. Diferenţa s-a păstrat până spre mijlocul reprizei, scoruri 9-4 (’11), 11-5 (’13). Oaspeţii au încercat să echilibreze jocul, dar n-au reuşit decât să reducă din handicap, apropiindu-se la trei goluri diferenţă, scoruri 11-8 (’17), 12-9 (’18), 13-10 (’19). Gazdele se desprind decisiv în ultimele zece minute ale primei reprize, pe fondul prestaţiei foarte bune a portarului Laufceag şi a inspiraţiei din faza de atac. Tricolorii înscriu patru goluri consecutive, scor 17-10 (’23), intrând la pauză cu un avantaj consistent, scor 22-14.
Goluri şi spectacol
Repriza secundă are acelaşi aspect, tricolorii conducând autoritar ostilităţile. Cea de-a doua parte a jocului n-a avut de altfel niciun istoric, gazdele fiind preocupate mai mult de spectacol. Avantajul României a crescut la zece goluri, scoruri 25-15 (’35), 27-17 (’39). Intrat în poartă în mitanul secund, goal-keeper-ul Rudi Stănescu a fost de netrecut, apărând chiar şi trei lovituri de la 7 metri.

După o prestaţie mai modestă în prima repriza, Vali Ghionea „şi-a intrat în mână” în partea secundă, reuşind să înscrie nu mai puţin de zece goluri. Oaspeţii sunt groggy în picioare şi nu reuşesc să marcheze timp de şapte minute, scorul devenind 34-20 (’50). Ultimele zece minute au consemnat o oarecare revenire în joc a letonienilor, care au mai redus din handicap, pe fondul relaxării gazdelor. Meciul s-a încheiat cu scorul de 39-29, diferenţa de valoare dintre cele două echipe fiind evidentă.
Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !