Trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de 360.000 de lei

Reactualizat la:
Trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de 360.000 de lei
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Oradea a fost trimis în judecată după ce polițiștii de investigare a criminalității economice au finalizat cercetările.

Bărbatul, administrator al unei societăți comerciale cu sediul în localitatea bihoreană Sânmartin, este bănuit de către polițiștii de investigare a criminalității economice că ar fi înregistrat, în perioada 2008 – 2012, în evidenţele contabile ale societăţii, achiziţii fictive de mărfuri sau de servicii de la şapte societăţi comerciale bihorene cu comportament tip „fantomă”, în vederea diminuării obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

Pentru a crea aparenţa unui circuit comercial real, plata facturilor a fost efectuată prin transfer bancar, ulterior sumele de bani au fost retrase în numerar, orădeanul de 50 de ani fiind bănuit că ar fi reintrodus banii în circuitul comercial legal sub diferite forme.

Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului este de 366.266 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

A fost luată măsura reţinerii bărbatului în vârstă de 50 de ani, iar ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

Pentru recuperarea prejudiciului, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea celui în cauză şi a societăţii comerciale respective, până la concurenţa sumei de 223.519 lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celui în cauză.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase