Procurorii îl acuză pe Bogdan-Ioan Ghilea, administrator al SC Top Proas Construct şi SC Ergo Construct SRL Oradea, că în scopul sustragerii de plata obligaţiilor fiscale, în perioada iunie 2010 – aprilie 2011, ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţilor facturi fiscale nereale de prestări de servicii fictive de SC Maricor SRL Oradea, SC Ergo Construct SRL prejudiciind în acest mod bugetul de stat prin deducerea ilegală a TVA şi, implicit, prin diminuarea impozitului pe profit cu suma totală de 207.480 lei.
Procurorii îl mai acuză pe Bogdan Ghilea că, în perioada 20 iulie – 2 septembrie 2010, ar fi virat în 11 tranşe suma totală de 476.000 lei din conturile SC Top Proas Construct în conturile SC Maricor SRL, cu justificarea „plată facturi fiscale”, în condiţiile în care aceste facturi erau false, banii fiindu-i apoi restituiţi inculpatului de către Popovici, administratorul SC Maricor SRL.
,,Suma de 476.000 lei a fost astfel însuşită de inculpat, în folosul său şi al altei persoane (suspecta Popovici, căreia inculpatul i-a dat suma de 23.000 lei cu titlu de comision), din posesia SC Ergo Construct SRL (dat fiind că aceasta a dispus iniţial de bani, chiar dacă prin intermediul SC Top Proas Construct SRL, această din urmă firmă având doar rolul de firmă «conductă», nefiind astfel prejudiciată)”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Disimulare
„Totodată, s-a reţinut că inculpatul Ghilea Bogdan-Ioan a ascuns sau disimulat adevărata natură a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii unor sume, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, în modalitatea expusă în continuare, săvârşind infracţiunea de spălare a banilor”, mai este stipulat în comunicat.
Concret, arată procurorii, după ce a delapidat suma de 476.000 lei în perioada şi prin modalitatea expusă, Ghilea ar fi efectuat acte de ascundere şi disimulare a provenienţei şi proprietăţii sumei delapidate, prin aceea că: în perioada 21 iulie – 31 august 2010 a reintrodus suma de 136.000 lei în circuitul financiar-fiscal, prin creditarea SC Ergo Construct SRL, iar la data de 1 aprilie 2011, a reintrodus suma de 340.000 lei în circuitul financiar-fiscal, prin creditarea SC Top Proas Construct SRL. În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au colaborat cu lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Bihor – S.I.C.E.
Citiți principiile noastre de moderare aici!