Trimis la închisoare în locul altcuiva

Trimis la închisoare în locul altcuiva
CLUJ-NAPOCA – Poveste şocantă la Cluj-Napoca. La sesizarea serviciilor secrete, procurorii anchetează cazul unui tânăr care ar fi făcut puşcărie pentru omor în locul adevăratului făptaş.

Cel care trebuia să stea în spatele gratiilor este fiului fostului şef al Poliţiei Economice Cluj.

Crima s-a petrecut acum patru ani. O persoană care se ocupa cu schimburi valutare a fost omorât în bătaie lângă o discotecă din Cluj. Fapta a fost recunoscută de un bodyguard, care a fost condamnat la închisoare.

De curând însă, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Cluj au fost sesizaţi că bodyguardul ar fi primit 500 de milioane de lei vechi ca să-şi asume fapta. Conform informaţiilor primite de procurori, adevăratul făptaş ar fi copilul unui fost şef din poliţia clujeană.

“Ca urmare a unor sesizări de la serviciile secrete, facem verificări şi suntem în faza actelor premergătoare. (…) Aşa decidem dacă e caz de anchetă penală şi atunci vom stabili ce încadrare juridică trebuie stabilită în sarcina făptuitorului”, a declarat Ilie Nariţa, procuror general.

Indiferent de concluziile anchetei, procurorii clujeni consideră că fostul şef din poliţie nu are nicio vină.

“Cele mai multe din textele codului penal exonerează de răspundere tatăl într-o atare situaţie”, a adăugat Nariţa.

Bodyguardul a primit atunci o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru lovituri cauzatoare de moarte şi a fost eliberat condiţionat după un an şi cinci luni.

Fiul fostului şef din poliţie, bănuit că ar fi vinovat de incidentul de la discotecă, a fost închis între timp, pentru o altă faptă de şantaj şi vătămare corporală. Tatăl acestuia nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta sesizarea primită de procurori.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase