„Discuţiile au vizat în principal chestiuni legate de promovarea economică a municipiului Oradea. Astfel, urmează să fie organizată o misiune economică la Oradea a unor companii importante din Austria”, mai spune comunicatul de presă.
În programul vizitei orădene a trimisului Vienei la Bucureşti a figurat şi o descindere în Parcul Industrial Eurobusiness 1, din Calea Borşului. La finalul anului trecut, acolo s-a inaugurat o investiţie de 5 milioane de euro, cu capital austriac, în spălătoria industrială a Salesianer Mittex. Şi finanţarea proiectului de introducere a utilităţilor în Parcul Industrial se derulează tot printr-o bancă austriacă – Hippo Noe Gruppe.
Legături culturale
Discuţiile primarului Ilie Bolojan cu ambasadorul Dr. Dr. H.c. Michael Schwarzinger şi soţia sa, d-na Rosemaria Schwarzinger au vizat şi sectorul cultural, respectiv anumite aspecte legate de patrimoniul cultural.
Având în vedere obiectivul administraţiei locale de a transforma Cetatea Oradea într-un important centru turistic s-a adus în discuţie o posibilă colaborare româno –austriacă pentru realizarea acestui obiectiv.
Pornind de la faptul că Cetatea Oradea a fost administrată 300 de ani de austrieci, informaţiile pe care le vom primi de la muzeele din Austria cu privire la ţinuta şi portul original al oamenilor care locuiau în cetate acum sute de ani, vor fi de un real folos.
Primarul Ilie Bolojan a discutat cu ambasadorul Dr. Dr. H.c. Michael Schwarzinger şi despre realizarea unei posibile legături pe cale aeriană între Oradea şi Viena, legătură realizabilă prin aeroportul Oradea.
La finalul întrevederii cu primarul Ilie Bolojan, Ambasadorul Austriei Dr. Dr. h.c. Michael Schwarzinger, a vizitat, însoţit fiind de d-na Delia Ungur, Parcul Industrial Eurobusiness. Ambasadorul s-a arătat interesat în principal de conceptul realizării acestuia şi de oportunităţile de afaceri pe care le oferă Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!