Trio PD-L pentru Primărie

9Comentarii
ORADEA – Preşedintele PD-L Bihor, Petru Filip, a anunţat ieri oficial candidatul PD-L la Primaria Oradea. Este vorba despre actualul primar interimar Mihai Groza, aspect pe care Jurnal bihorean l-a dezvăluit încă din urmă cu două săptămâni.

Mircea Matei a fost nominalizat de către democraţi-liberali pentru postul de viceprimar, iar şeful Administraţiei Imobiliare Oradea, Marcel Boloş, e nominalizat pentru funcţia de administrator public (city manager – eng.). Boloş nu e membru PD-L, iar Filip spune că funcţionarul nu va fi implicat direct în campania electorală. „Cred că a sosit vremea să se facă diferenţierea între politic şi administraţie. Primarul e o persoană politică, iar de chestiunile administrative ar trebui să se ocupe aşa-numitul city-manager. (…) Un astfel de exemplu este Ploieştiul, unde a fost înfiinţat deja acest post, definit prin lege”, a declarat Petru Filip, care a insistat asupra faptului că primarul trebuie să fie în primul rând o persoană politică.

„Domnul Filip a prezentat în cadrul BPJ rezultatele sondajului la nivelul Oradiei, iar rezultatele ne obligă. Dorim continuitate şi voi lucra în echipă cu Mircea Matei, aşa cum am lucrat de fapt şi până acum. Am definit şi o persoană neimplicată politic pentru partea de administraţie, pe domnul Boloş, pe care îl dorim în echipa noastră”, a declarat candidatul desemnat, Mihai Groza.

Filip a dezvăluit că desemnarea candidatului PD-L pentru Primarie s-a făcut în cadrul Biroului Permanent Judeţean, prin vot, în unanimitate, ca urmare a rezultatelor sondajului pe Oradea comandat de către partid. Lista candidaţilor PD-L pentru Consiliul Local Oradea va fi cunoscută în circa două săptămâni, a anunţat preşedintele PD-L Bihor. Eurodeputatul Filip a mai anunţat că va fi cap de listă PD-L pentru Consiliul Judeţean, urmat de Ştefan Seremi şi Gavrilă Ghilea. Filip şi-a motivat decizia de a figura pe lista PD-L pentru Judeţ printr-o implicare cât mai activă în campania electorală. Prin această mutare, liderul democrat-liberal speră să ridice procentul pe care-l va obţine partidul său.

Trimiteri la Bolojan

„E o altfel de abordare pe care o iniţiem. Primarul semnează acum până şi autorizaţiile pentru vânzările din pieţe. Nu este normal. De asta ar trebui să se ocupe administratorul public. (…) Primarul nu trebuie să fie un poliţist, un controlor”, a declarat Filip, recunoscând că face trimitere la Ilie Bolojan, fostul prefect care ar putea fi candidatul PNL pentru Primarie. „Şi eu aş fi un controlor extraordinar. Însă adevărata probă a capacităţii manageriale se face pe funcţie! Dumnealui (Bolojan – n.r.) a fost până acum doar pe funcţii de control. A fost reprezentantul Guvernului în teritoriu. Primaria e însă altceva decât Prefectura sau decât Secretariatul General al Guvernului”, a declarat Filip.

Calin Corpas



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor