Tripleţii sunt în siguranţă

Tripleţii sunt în siguranţă
ORADEA - Ilinca, Maria şi Iulia, cele trei fetiţe ale familiei Axinte, care s-au născut săptămâna trecută, sunt sănătoase şi de două zile sunt alăptate de mama lor, Mariana Axinte. „Starea fetelor este foarte bună. Ele sporesc în greutate pe zi ce trece.

Oricum, acestea nu vor fi externate decât atunci când vor avea peste 2,5 kilograme fiecare”, ne-a declarat dr. Horia Olah, medic specialist în cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Oradea şi medic curant al pacientei. Tripleţii au venit pe lume la 36 de săptămâni după ce mama lor a fost fertilizată in vitro prin embrio-transfer la o clinică din Debreţin.

La naştere, două dintre fetiţe cântăreau 1,8 kilograme fiecare şi cea de-a treia 1,9 kilograme. Tatăl celor trei fete este Viorel Axinte, cunoscut printre orădeni sub numele de Picky, pseudonim pe care îl are ca şi interpret muzical. Amintim că şi în anul trecut dr. Olah a fost medicul curant a două orădence care au născut tripleţi, ambele mame rămânând însărcinate prin acelaşi proces de fertilizare in vitro.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !