Troc pentru terenul de sport

ORADEA - Episcopia Ortodoxă renunţă la fostul teren de sport al Liceului Lorantffy Zsuzsanna. Consilierii locali vor discuta joi revocarea hotărârii prin care fostul teren de sport a fost atribuit lăcaşului de cult.

În schimbul terenului, Episcopia Ortodoxă a primit 1 milion de lei pentru catedrala aflată în construcţie şi 500.000 de lei pentru o altă biserică din Oradea.

Renunţă la procese

Episcopul reformat, Csury Istvan, a declarat ieri că nu ştie în ce condiţii a renunţat Episcopia Ortodoxă la teren, însă aşteaptă cu interes şedinţa de CL pentru a vedea dacă întradevăr se va revoca hotărârea. „Am fost la domnul episcop şi i-am mulţumit pentru că au renunţat la teren, însă nu ştiu ce au primit în schimb”, a spus episcopul reformat. Episcopia Reformată are în prezent trei procese pentru redobândirea terenului de sport, la care va renunţa în cazul în care aleşii locali vor revoca hotărârea privind atribuirea lui Bisericii Sfânta Treime. „Avem două procese la Tribunalul Bihor, am atacat hotărârea Consiliului local şi alt proces prin care doream să obligăm Primăria să pună în executare o altă variantă a hotărârii, aceea de a împărţi terenul în două şi de a-l extinde. Şi mai avem un proces la Curtea Constituţională, pentru că nu ştiam că avem un an la dispoziţie să atacăm hotărârea CL Oradea”, a declarat Kolozsi Arpad, avocatul reformaţilor.

Final de proteste

Fostul teren de sport al Liceului Lorantffy Zsuzsanna a fost atribuit în urmă cu câţiva ani Bisericii Sfânta Treime, care a revendicat un alt teren care i-ar fi aparţinut în urmă cu mai mulţi ani, însă pe care au fost construite blocuri între timp. Acţiunea consilierilor locali a trezit nemulţumire în rândul reformaţilor care, în frunte cu Tokes Laszlo, au organizat zeci de proteste pentru a atrage atenţia asupra acestei probleme.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !