Trofeul Gavella a ajuns la cea de-a 19-a ediţie

De Gavril Nutiu
Trofeul Gavella a ajuns la cea de-a 19-a ediţie
Terenurile CS Voinţa vor găzdui, în perioada 14-16 mai, tradiţionalul turneu naţional de tenis dotat cu Trofeul Gavella.

Aflată la cea de-a 19-a ediţie, competiţia este una dintre cele mai longevive din sportul bihorean, dar şi din tenisul românesc în perioada de după 1989. Turneul este organizat de CS Voinţa şi Primăria Oradea, având ca partener oficial firma SC Gavella (patron Gheorghe Vajai).

„Ne bucurăm că turneul nostru supravieţuieşte după atâţia ani, graţie domnului Gheorghe Vajai, unul din prietenii de nădejde ai tenisului orădean. Sperăm să avem cât mai mulţi participanţi şi dorim ca Trofeul Gavella să continue şi în anii următori”, a afirmat directorul CS Voinţa, Mircea Drăgoi.

Turneul are categoria 1 şi beneficiază de un fond de premiere în valoare de 5.000 lei, asigurat de firma Gavella. Întrecerile au loc la categoriile de vârstă 10, 12, 16, 18 ani şi seniori, la simplu, respectiv 12 ani la dublu, masculin şi feminin.

Organizatorii mizează pe prezenţa a circa 70 de concurenţi, de la cluburi din întreaga ţară. Se vor folosi mingi Wilson US Open, iar arbitrajul va fi asigurat de arbitrul internaţional Benedek Elek (Satu Mare).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase