Trofeul Qualex la tenis de câmp

Trofeul Qualex la tenis de câmp
ORADEA - Complexul CS Voinţa va găzdui în perioada 10-12 septembrie turneul de tenis pentru copii şi juniori dotat cu Trofeul Qualex. Competiţia se află la ediţia inaugurală şi are ca partener oficial firma SC Qualex. Întrecerile au loc la categoriile de vârstă 10, 12, 14, 16 şi 18 ani, fete şi băieţi.

. Partidele se vor desfăşura pe cele nouă terenuri ale CS Voinţa. Organizatorii competiţiei au susţinut ieri o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi Mucenic Chirilov, directorul turneului, precum şi patronii SC Qualex, Debelka Boglarka Lilla şi Debelka Eduard.
Concursul oferă premii în valoare de 3.500 euro. Şedinţa tehnică are loc astă-seară, iar partidele vor începe miercuri. Sponsorii turneului sunt firmele Bene Internaţional, Dorbob, Durans, Rubin King şi Challenge. Organizatorii mizează pe prezenţa la competiţie a 80-100 de jucători de la cluburi din întreaga ţară. Tenisul orădean va fi reprezentat de jucători de la CS Voinţa, CS Frontiera, CS Speranţa, CS Sănătatea. Finalele sunt programate vineri dimineaţă, dacă vremea va fi favorabilă. „Trofeul Qualex reprezintă penultimul turneu organizat de clubul nostru în acest an. Sperăm că această competiţie va deveni una de tradiţie în Oradea şi va creşte în calitate şi valoare a premiilor de la an la an. Soţii Debelka sunt foşti practicanţi ai sportului, care doresc să investească în tenisul orădean”, a afirmat Mucenic Chirilov.

 

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase