Trooper isi lanseaza albumul si papusa Voodoo la Timisoara

De Zoltan Varga
Trooper isi lanseaza albumul si papusa Voodoo la Timisoara
Amatorii de rock din Timişoara şi nu numai vor avea parte de un concert extraordinar susținut de Trooper, inclus în turneul naţional de promovare a noului album al formaţiei. Evenimentul va avea loc în clubul Daos, sâmbătă, 26 noiembrie, cu începere de la ora 21.

Formaţia Trooper a aniversat luna trecută 16 ani de activitate şi a lansat noul material discografic „Voodoo”.

„Există ceva emoţii şi este foarte normal să fie aşa. Suntem nişte oameni noi, într-o lume veche. Sperăm ca noul concept şi noua prezentare să fie din nou pe placul minunaţilor prieteni ai formaţiei, din toată ţara. Ca de fiecare dată, un nou turneu înseamnă un nou început. Cautăm să ne reinventăm de fiecare dată şi să aducem lucruri noi în faţa oamenilor. Până acum se pare că am reuşit. Suntem nerăbdători să pornim atacul Voodoo asupra României”, spune Alin Dinca, solistul trupei.

În cadrul concertelor fanii pot intra în posesia albumului într-o formă specială de prezentare: o păpuşă voodoo, care conţine un memory stick personalizat, pe care se regăsesc cele 16 piese şi un bonus track (atât în format wave, cât şi mp3), artwork-ul albumului şi un concert în studio, în format video, susţinut de formaţie şi completat cu impresii despre fiecare piesă de pe acest album.

Alături de cei de la Trooper, evenimentul din Timişoara va include şi recitaluri cu trupele Pandora (Timişoara) şi Addiction (Brăila), iar biletele de intrare costă 15 lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase