Trupa britanica Anathema vine la Bucuresti

Reactualizat la:
Trupa britanica Anathema vine la Bucuresti
Trupa britanica de doom-metal Anathema va sustine un concert unplugged pe 24 mai, la Sala de festivitati a Casei de Cultura a Studentilor din Bucuresti, la petrecerea “Warm-up Artmania Festival 2008”, anunta organizatorii.

Dupa concert va avea loc un after-party la care vor participa membrii trupei britanice, care se vor intalni cu fanii lor. Trupa de doom-metal, care s-a format in 1990 la Liverpool, va avea invitat special un violoncelist.

Biletele pentru eveniment sunt in numar limitat si se vor pune in vanzare in cursul acestei saptamanii, in reteaua magazinelor Diverta si online, pe www.ticketpoint.ro.

Anathema a mai sustinut un concert unplugged in Romania la festivalul Artmania din 2007, la Cetatea Cisnadioara din Sibiu.

Trupa Anathema este formata in prezent din fratii Vincent (voce, chitara), Daniel (chitara, voce, clape) si Jamie Cavanagh (bas), Les Smith (clape), Lee Douglas (voce) si John Douglas (baterie).

Imediat dupa infiintare, membrii trupei l-au ales pe Darren White ca vocal, pentru ca nu se descurca la niciun alt instrument.

Dupa ce Darren White a parasit trupa, Vincent Cavanagh a devenit vocalul formatiei. Printre cele mai cunoscute albume ale trupei se numara “Alternative 4” (1998), “Judgement” (1999) si “A Natural Disaster” (2003), iar un nou album urmeaza sa fie lansat in curand.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase