Trupă de presiune din Velenţa la procesul „Neguş”

43Comentarii
ORADEA – Două echipaje de jandarmi au fost solicitaţi anul trecut să contracareze presiunea făcută pe culoarele Curtii de Apel Oradea de zeci de apropiaţi ai clanului Neguş, pe 16 aprilie 2006.

Sora cunoscutului membru al lumii interlope din Oradea era cercetata în stare de libertate pentru savârsirea mai multor infractiuni, printre care înselaciune si fals. Cererea de arestare a Monikai Markovics a fost respinsa initial de Curtea de Apel Oradea, iar la recursul facut de procurorii s-a mentinut aceasta decizie. „Înalta Curte de Casatie si Justitie a respins ca nefondat recursul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Oradea”, a declarat purtatorul de cuvânt al PCAO, Adina Dumitrescu.

Sora interlopului oradean cunoscut sub porecla de “Negus” este cercetata de procurorii oradeni pentru mai multe infractiuni, din care înselaciune si fals. În acelasi dosar sunt cercetati si doi notari publici din Oradea. Monika Markovics, a fost retinuta de anchetatori în data de 20 februarie.

Împreuna cu ea, în acelasi dosar mai sunt cercetati Fanica Fabian, care este fugit din tara de anul trecut, Tripe Todea Simona si Elenal Demir. Toti sunt cunoscuti ca având legaturi cu lumea interlopa. Cele trei inculpate au fost prezentate în fata magistratilor Curtii de Apel Oradea, pe data de 21 februarie cu propunerea de arestare preventiva.

Întrucât în timpul sedintei, pe holurile instantei au început sa apara o serie de persoane din anturajul fetelor, la Curtea de Apel a fost chemat un echipaj de interventie din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi care a supravegheat instanta. Potrivit unor surse din rândul oamenilor legii, însotitorii fetelor nu au avut acces în sala de sedinta.

Învinuirile care i se aduc Monikai Markovics si complicelor sale sunt înselaciune, fals si determinare la înselaciune. Potrivit unor surse judiciare acestea împreuna cu Fanica Fabian au reusit sa vânda apartamentul unei femei din Oradea, fara ca aceasta sa stie.

Mai mult, apartamentul fusese deja vândut de proprietara unei familii cu suma de circa 20.000 de euro, însa aceasta îsi pastrase dreptul de uzufruct asupra locuintei. În acelasi caz sunt cercetati si doi notari din Oradea, care au intocmit actele de întabulare si vânzare – cumparare a locuintei respective.

Georgiana Anghel

 



43Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor