Trupa Magne victorioasa la Festivalul Teatru-Fest

Trupa Magne a castigat Teatru-Fest
Trupa Magne a castigat Teatru-Fest
Săptămâna trecută, Trupa de teatru „Magne” de la Palatul Copiilor Oradea a participat la Festivalul Naţional de Teatru „TEATRU-FEST”, de la Băişoara, cu piesa “Scrântitul de Jourdain” de Mihail Bulgakov.

Festivalul concurs „TEATRU-FEST”, aflat la a VI-a ediţie, a adunat şi în acest an la Băişoara trupe de teatru din Arad, Bacău, Cluj, Constanţa, Sighişoara, şi nu în ultimul rând Oradea, aflată pentru prima oară la acest festival.

Elevii participanţi au avut prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre arta teatrală de la profesionişti, în cadrul unor ateliere de creaţie precum atelierul de păpuşi susţinut de Prof. Andrea Mărculescu, atelierul de „Commedia dell`Arte” al doamnei Adela Iancu, atelierul de istorie teatrală al domnului Rafael Oros, sau atelierul de ”Teatru sincronizat” susţinut de actorul Florian Silaghi, coordonatorul trupei orădene.

„Acest festival, pentru mine, a fost o oportunitate să leg prietenii noi, să învăţ mai multe despre teatru şi despre tehnicile teatrale…am apreciat faptul că juriul a comentat la finaul fiecărui spectacol în parte, cu bune, cu rele. Abia aştept să participăm şi la următoarea ediţie”, mărturiseşte Tomy Brânda, membru al trupei „Magne”. Roxana Ghenţ, o altă participantă la festival, susţine că „a fost un festival bine organizat care ne-a dat posibilitatea să ne amuzăm învăţând…vizionând piesele colegilor din celelalte judeţe, a fost imposibil să nu remarcăm talentul, munca şi dăruirea lor. Ştim că nici pentru noi nu a fost uşor, dar a fost plăcut”.

Din trupa „Magne” fac parte 13 elevi orădeni: Tudor Beleuţă, Boancă Dorothea, Boantă Petra, Tamas Brânda, Mirela Dana, Alexandra Duma, Alexandru Erdei, Roxana Ghenţ, Izabela Giulai, Mădălina Naghiu, George Nemeş, Diana Pasc şi Reşte Andrada.

Munca tinerilor actori s-a reflectat, de altfel în rezultatele obţinute la concurs, trupa orădeană de la Palatul Copiilor Oradea reuşind să obţină cu reprezentaţia lor premiul I pentru cel mai bun spectacol şi pentru regie, două locuri I pentru cel mai bun rol masculin, principal şi secundar, diplomă pentru cele mai bune costume, şi locurile II şi III pentru roluri secundare masculine, respectiv feminine. Ceilalţi participanţi, care au dat dovadă de mult profesionalism în realizarea spectacolelor lor, au obţinut următoarele rezultate: pelocul al II-lea s-au clasat Constanţa şi Cluj, iar pe locul al III-lea, Arad şi Bacău. Un premiu special, „Cele mai tinere talente” s-a acordat trupei din Sighişoara.

Pe lângă rezultatele excelente obţinute de către participaţi, cea mai mare reuşită a fost atmosfera din cadrul festivalului. S-au legat prietenii adevărate între tinerii participanţi din cele şase oraşe ale ţării, prietenii bazate pe motivaţia lor comună: dragostea pentru teatru.

Trupa orădeană „Magne” doreşte să participe la cât mai multe festivaluri de acest gen, cu promisiunea că nu-şi va uita spectatorii orădeni, pe care îi aşteaptă în curând la următoarele spectacole.

V.B



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase