Tu ce prioritati ai?

De Alexandra Lăzureanu
1Comentariu
Lampioane comemorative
Lampioane comemorative

Consecventă misiunii asumate, Agenţia Naţională Antidrog, doreşte să marcheze Ziua Internaţională împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri. Mesajul din acest an propus de UNODC a fost „Alege Sănătatea ca Prioritate în Viaţă, nu Drogurile!”, dorind să tragă un semnal de alarmă cu privire la creşterea cererii de noi substanţe cu proprietăţi psihoactive şi efectele nocive pe care acestea le au asupra sănătăţii. Pentru marcarea acestei zile, Agenţia Naţională Antidrog îşi propune să comemoreze victimele consumului de droguri prin aprinderea de lampioane în spaţii publice, la nivel central cât şi prin centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog (CPECA) de la nivel teritorial. „În acest context, sub sloganul „În viaţă sănătatea are prioritate, nu drogurile!” „Victimele consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?”, reprezentanţii CPECA Bihor, vă invită, miercuri, 24 iulie, de la ora 20:00, să participaţi la evenimentul de comemorare a victimelor consumului de droguri prin aprinderea şi lansarea pe apă a lampioanelor de pe malul drept al Crişului Repede (ieşirea din Ştrandul Municipal Oradea)” precizează reprezentanta CPECA, inspector principal Ilinca Şandor.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor