Tudor Gheorghe oferă un mărţişor muzical

5Comentarii
Tudor Gheorghe oferă un mărţişor muzical
Femeia este al cincilea anotimp în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii”, spune Tudor Gheorghe, citându-l pe Grigore Vieru.

În spectacolul ”Al cincilea anotimp – Femeia”, ce se va desfăşura pe data de 14 martie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Tudor Gheorghe îi va introduce pe iubitorii muzicii de calitate într-o atmosferă unică, strălucitoare, ce vesteşte primele raze ale primăverii.

Tudor Gheorghe, acompaniat de orchestra şi corul Filarmonicii “Oltenia” din Craiova, va aduce în faţa orădenilor un eveniment de sărbătoare ce va elogia într-o unică manieră sexul frumos.

Evenimentul este adresat cu precădere publicului feminin, dar şi celui masculin, deoarece versurile, atent selecţionate din cultura poetică autohtonă, vor aduce o odă inestimabilă doamnelor, însa vor constitui şi un instrument moralizator pentru bărbaţi ce vor descoperi secretul iubirii femeii.

Fie că în melodiile sale va cânta despre cozile “Ludmilei” sau va aminti de “Dona Clara” – cea tare de urechi, este evident că maestrul va capta publicul cu armonioasa conexiune pe care o face între femeie – eterna poveste -, şi primăvară, anotimpul iubirii.

Biletele au fost puse în vânzare la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor