Tunisia a luat Trofeul Carpati

Tunisia a luat Trofeul Carpati
Naţionala României a pierdut primul loc datorită unui golaveraj mai slab cu două goluri.

Cea de-a 38-a ediţie a Trofeului Carpati la handbal masculin a revenit reprezentativei Tunisiei, care a încheiat la egalitate meciul decisiv pentru locul I cu naţionala României, scor 32-32 (19-16). Handbaliştii tricolori, care şi-au dorit foarte mult să câştige trofeul, au trebuit să se mulţumească cu locul secund, după un final incendiar de meci.

Partida dintre România şi Tunisia a constituit o veritabilă finală a turneului, în care tunisienilor le era suficient un egal, datorită golaverajului superior cu doar două goluri. Elevii antrenorului Vasile Stângă au dominat destul de clar prima repriză, având avantaj în permanenţă pe tabela de marcaj, de trei-patru sau chiar cinci goluri, scor 16-11 (’24). La pauză, România conducea cu 19-16. Mitanul secund a început cu acelaşi aspect al jocului, tricolorii menţinându-se la cârma meciului. În minutul 36, ecartul a ajuns din nou la cinci goluri, scor 23-18 şi nimic nu lăsa să se întrevadă „furtuna” din final. Treptat, agresiva echipă a Tunisiei a redus din handicap, reuşind să egaleze, scor 28-28 (’50). S-a mers apoi „cap la cap” până în final, cu avantaje minime pentru gazde.


Final de infarct

În minutul 60, la scorul de 32-32, tricolorii au avut mingea la dispoziţie pentru un gol al victoriei în ultimele 42 de secunde de joc, dar n-au izbutit să înscrie, tunisienii rezistând eroic. Scorul egal a fost favorabil Tunisiei, care a obţinut astfel trofeul. Echipa oaspete, care s-a situat pe locul IV la ultima ediţie a CM, a sărbătorit victoria alături de un grup entuziast de suporteri, alcătuit din circa 20 de studenţi care învaţă în România. În paranteză fie spus, micul grup de tunisieni ne-a oferit o lecţie de patriotism (un sentiment care devine desuet în România de azi), încă din momentul intonării imnurilor şi până după încheierea partidei.

Tricolorii au digerat cu greu ratarea victoriei, mai mulţi jucători cerându-le socoteală arbitrilor. Antrenorii Vasile Stângă şi Nicolae Munteanu au aliniat echipa: Popescu, Ciobanu – portari; Ghionea 5, Fenici 5, A. Stamate 5, I. Stamate 4, Novanc 3, Florea 3, Sabou 3, Toma 2, Savenco 1, Şimicu 1, Criciotoiu, Georgescu, Sadoveac, Hagiu.

G.N. 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase