Tunul imobiliar al deceniului

3Comentarii
Tunul imobiliar al deceniului
Primăriile Oradea şi Borş au fost păgubite de terenuri în valoare de trei milioane de euro, aceasta este concluzia la care au ajuns ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, după patru ani de cercetări într-un dosar extrem de încâlcit.

La finalul anchetei-maraton, orădeanca Erzsebet G.U. (47 ani) a fost trimisă în judecată pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, riscând între 10 şi 20 de ani de închisoare.

Iţele poveştii sunt foarte încâlcite şi pornesc în jurul anului 1984, când femeia a început să încheie contracte de întreţinere cu mai multe persoane ajunse la vârsta senectuţii, fără moştenitori legali.

Intrusă la Arhivele Naţionale

„Doamna este licenţiată în Drept şi, după apariţia Legii privind retrocedarea proprietăţilor naţionalizate, a căutat în Arhivele Naţionale persoane expropriate, fără moştenitori şi cu acelaşi nume cu al celor aflate în întreţinerea ei.

A găsit astfel acte doveditoare a proprietăţii cetăţeanului Ş.I., asupra a 23 ha teren din Nojorid. Profitând de faptul că pe socrul uneia dintre persoanele avute în întreţinere l-a chemat tot Ş.I., ea a falsificat mai multe documente pentru a primi dreptul de proprietate asupra terenului”, explică comisarul Valerian Şipoş, adjunctul şefului BCCO Oradea.

Falsuri regale

Poliţiştii spun că femeia a falsificat acte de schimb de terenuri, din care ar fi rezultat că terenul a fost schimbat în 1955 de Ş.I., din Biharea, cu 13 ha amplasat în spatele Cimitirului Rulikovski, şi 10 ha în comuna Borş.

De asemenea, a falsificat şi un contract de donaţie imobiliară a suprafeţei de 23 ha încheiat între orădeanul Ş.I. şi fiul său, Ş.E., de la care s-a transmis dreptul de moştenire la soţia sa, Ş.V. Apoi a mai falsificat un contract de vânzare-cumpărare încheiat între ea şi Ş.V., pentru suprafaţa de 23 ha. Documentele contrafăcute au fost strecurate ulterior în dosarele Arhivelor Naţionale Oradea, pentru ca tot ea să solicite apoi copii după aceste documente, pentru a le depune la instanţa de judecată.

Orădeanca a lucrat meticulos, folosind o maşină de scris foarte veche, cu caractere maghiare, şi hârtie sustrasă din dosarele Arhivei Naţionale, imprimată cu ştampila regală şi efigia regelui.

După ce s-a intabulat pe terenuri, le-a parcelat şi vândut către persoane fizice, prejudiciind consiliile locale Oradea şi Borş cu peste 3 milioane de euro.

Ovidiu Morcan, Cristian Horgoş



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor