Turism religios, istoric şi cultural la Oradea

Turism religios, istoric şi cultural la Oradea
Reabilitarea Cetăţii şi a bisericilor monument sunt ţintele majore ale Planului Integrat de Dezvoltare Urbană.

Consiliul Local Oradea a votat ieri în unanimitate grupajul de proiecte întocmite de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI). În prim plan s-a aflat aprobarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al Municipiului Oradea şi a documentaţiei pentru depunerea spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Poli de dezvoltare urbană.

Apoi, în cadrul aceleiaşi surse de finanţare s-au aprobat participarea Municipiului Oradea, a contribuţiei proprii şi a suportării cheltuielilor neeligibile, a studiilor de fezabilitate pentru proiectele:

 - „Revitalizarea Complexului Cultural Religios Biserica cu Lună din Oradea şi introducerea acestuia în circuitul turistic religios local, naţional şi internaţional”

– „Reabilitarea exterioară şi introducerea în circuitul turistic a catedralei greco-catolice Sfântul Nicolae” – Etapa exterioară şi Etapa interioară

– „Implementarea unui proiect-pilot de dezvoltare a unei reţele policentrice de turism cultural-religios LOCUS FESTI SACRI VARADINI” prin sub-proiectele de reabilitare a  Bisericii Romano-Catolice din Cetatea Oradea, a Bisericii Reformate din Oradea – Oraşul Nou şi a Pasajului Madach Imre din clădirea Bazarului Oradea (unde va fi relocat Centrul Municipal de Informaţii Turistice din Cetatea Oradea).

 - „Reabilitarea şi Modernizarea Centrului de Îngijire Copii din Piaţa 1 Decembrie nr. 9” (în parteneriat cu Administraţia Socială Comunitară Oradea – ASCO)

– „Reabilitare şi modernizare imobil str. Simion Bărnuţiu, nr. 31 pentru centru socio-medical multifuncţional şi de recuperare a persoanelor cu dizabilităţi” (în parteneriat cu Fundaţia Casa – Fundaţia Hospice Emanuel)

– „Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru (sistem de canalizare şi pavaj interior) şi iluminat arhitectural în vederea unei optime exploatări turistice şi a înscrierii acestui monument în circuitul european al Secessionului”

– „Modernizare, extindere şi reabilitare Centru de Îngrijire Persoane Vârstnice «Vasile Coman» din str. Iuliu Maniu nr. 22” (în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Oradea)

– „Reabilitarea şi  refuncţionalizarea Corpurilor B, C, D şi E din Cetatea Oradea în vederea demarării etapei a II – a etape de reabilitare şi  refuncţionalizare şi a introducerii în circuitul turistic al Cetăţii Oradea. Cetatea Oradea, Centru Multicultural şi Multiconfesional European – Etapa II”.

C.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase