Turişti blocaţi la schi

2Comentarii
Turişti blocaţi la schi
Lupeni – Zăpada a blocat peste o mie de turişti aflaţi la schi în staţiunile montane Straja şi Râuşor. Drumul de acces spre staţiunea Straja, din Valea Jiului, este blocat din cauza ninsorii căzute în cursul nopţii de marţi spre miercuri, stratul de zăpadă măsurând o jumătate de metru. 

„Abia am reuşit să coborâm cu maşina de intervenţie a Salvamont. Este necesar ca drumul să fie degajat pentru că în cazul unor eventuale incidente, în staţiune se poate ajunge doar cu telescaunul, însă acesta funcţionează doar până la ora 17.00”, declara ieri şeful Salvamont Lupeni, George Resiga.

În staţiunea Straja se mai află peste o mie de turişti, marea lor majoritate având rezervări până duminică. Dintre aceştia, aproximativ 15 la sută au preferat să urce în staţiune cu maşinile. „Stratul de zăpadă în staţiune măsoară peste un metru. Pe moment nu se poate urca sau coborî din staţiune cu maşina. Deocamdată, turiştii se bucură de zăpadă, toate pârtiile sunt funcţionale şi bătute cu ratracul”, a afirmat Emil Părău, unul dintre cabanierii de la Straja.

Angajaţii Direcţiei Judeţene de Drumuri Hunedoara au încercat să degajeze drumul spre Straja şi s-a decis intervenţia cu un buldozer adus în zonă din oraşul Haţeg. Dispecerul de serviciu al DJD Hunedoara apreciat că drumul de acces spre staţiune va fi practicabil în cursul zilei de astăzi.

Râuşorul blocat

Peste o sută de turişti au rămas blocaţi şi în staţiunea Râuşor, din cauza copacilor care au căzut pe drumul de acces, în urma ninsorii abundente. Staţiunea era lipsită, ieri, de curent electric, deoarece mai mulţi arbori acoperiţi de zăpadă s-au prăbuşit peste liniile de alimentare cu energie, a declarat şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

„Am trimis în zonă şase salvamontişti care au asupra lor drujbe cu care să ajute la degajarea drumului de copacii doborâţi”, a afirmat şeful Salvamont Hunedoara, care a apreciat că situaţia ar putea reveni la normal astăzi, după îndepărtarea copacilor de pe drum şi intervenţia utilajelor de deszăpezire.

Mihai Stan



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor