Turiști rătăciți în Padiș, salvați de jandarmii montani

Turiști rătăciți în Padiș, salvați de jandarmii montani
Cinci persoane au anunțat joi, 22 august, în jurul orei 19:47, că s-au rătăcit în zona Cornu Muntelui din Munții Apuseni.

Pentru recuperarea turiștilor au fost alertate posturile montane de la Padiș și Stâna de Vale. Jandarmii montani au menținut permanent legătura telefonică cu turiștii și au pornit în căutarea acestora. Turiștii au fost îndemnați să rămână împreună, să economisească energia telefoanelor mobile şi la anumite intervale de timp să producă zgomote puternice, atât pentru a fi mai uşor de reperat, cât şi pentru a alunga eventualele animale sălbatice.

„Având în vedere distanţa, diferenţa de nivel, traseele greu accesibile şi lăsarea întunericului, în jurul orelor 22.15, jandarmii montani ai Postului Stâna de Vale au găsit persoanele în cauză, într-o stare de sănătate buna, neavând nevoie de îngrijiri medicale Acestea au relatat faptul că au plecat la ora 10:00 din Satul de vacanţă Boga urmând traseul marcat cu banda albastră linie albastra– Dl. Păltinetul – Vf. Fântâna Rece – Şaua Bohodei, intenţionând să ajungă în zona Glăvoi-Padiş”, transmite sublocotenentul IJJ Bihor, Valeriu Macovei.

Turiștii au ajuns în această situație deoarece au luat în calcul doar desenul de pe hartă şi timpul aproximativ de parcurgere, negândindu-se la diferenţele de nivel, la faptul că unele porţiuni sunt greu accesibile din cauza copacilor căzuți, vântul putenic şi efortul care trebuie depus pentru parcurgerea unui asemenea traseu.

Turiștii au fost ajutați să coboare în siguranță, fiind transportați cu autospecialele Jandarmeriei până la locul de cazare din Boga. Astfel, în jurul orei 03:20, jandarmii au încheiat misiunea cu succes.

Jandarmeria Bihor recomandă ca înainte de începerea unui traseu, turiştii să anunţe jandarmii montani din zonă cu privire la numărul de participanţi, traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să lase un număr de contact.

„Recomandăm ca la plecarea pe munte să vă asiguraţi că aveţi acumulatorul telefonului încărcat, rucsac, îmbrăcăminte care să vă protejeze de intemperii, apă, batoane de ciocolată şi cel mai important un dispozitiv şi o splicaţie capabilă să genereze coodonatele GPS. Pentru orice problemă, turiştii sunt sfătuiţi să apeleze cu încredere la ajutorul jandarmilor direct sau sunând la numărul unic de urgenţe 112”, transmite sublocotenentul Valeriu Macovei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor