Turma scapă (pe jos) urna

Aţi auzit expresia „spirit de turmă”? E o contradicţie în termeni şi o reducere la esenţă a concepţiilor colectiviste, de stânga. Stânga crede că grupul e mai important decât individul, aşa că ar fi acceptabil să sacrifici indivizi dacă e necesar pentru „binele celor mulţi”.

Cine ar mai obiecta la pierderea libertăţii dacă e prezentată ca necesară pentru binele mai mare al societăţii? Stânga susţine orice acţiune a Guvernului dacă i se spune că e pentru binele celor mai mulţi. Grupul suprem e, bineînţeles, statul, de aceea se crede mai important decât cetăţenii (de unde şi sistemele totalitare bazate pe modelul colectivist).

Individualismul (dreapta) consideră în mod pragmatic grupul ca un concept abstract (mai mulţi indivizi). Doar indivizii fiind reali, nu există drepturi colective, numai indivizii au drepturi. Drepturile nu derivă din număr, ci sunt intrinseci fiecărui om. Moralitatea colectiviştilor se bazează pe numere, ei cred că se poate face orice dacă numărul celor care beneficiază se presupune că e mai mare decât numărul sacrificaţilor. Conform teoriei, cineva trebuie să vorbească în numele „oamenilor de rând” şi să le reprezinte interesele, pentru că ei nu îşi dau seama singuri („whisky e băutura pe care o bea clasa muncitoare prin reprezentanţii ei”). Deci liderii de stânga, înţelepţi şi virtuoşi (hă, hă), iau decizii în locul lor.
Individualiştii nu acceptă supremaţia grupului, fără a fi egoişti cum îi înfierează propaganda de stânga. Individualismul nu se bazează pe ego, ci pe principii: dacă accepţi că indivizii pot fi sacrificaţi pentru grup, grupul e şi el sacrificat, bucată cu bucată, iar mâine poţi fi chiar tu pe listă. Binele pentru cei mai mulţi nu poate fi obţinut sacrificând indivizi, ci protejându-i, deci şi societatea e servită mai bine de dreapta decât de stânga.

E unul din motivele distincţiei dintre republică şi democraţie, diferenţa dintre ele fiind chiar diferenţa dintre individualism şi colectivism. Ni se tot spune că democraţia e forma ideală de guvernământ, aşa cum a fost creată de Constituţia americană. Dar în documentele şi discursurile celor care au scris Constituţia, ei au numit democraţia una din cele mai rele forme de guvernare, aşa că au creat ceea ce au numit o republică.
Într-o democraţie pură, majoritatea ar dicta fără drept de apel, ca într-o gloată isterizată şi pusă pe linşarea cuiva diferit sau cu păreri diferite. Republica se bazează însă pe principiul domniei majoritare limitate, astfel că o minoritate (chiar şi o minoritate formată dintr-un individ) e protejată de capriciile majorităţii, limitarea domniei acesteia fiind la baza ideologiei de dreapta.

Constituţiile exprimă regulile ce fac acest lucru posibil; conform „Bill of Rights”, Congresul, deşi reprezintă o majoritate, nu va da nici o lege care să nege drepturile minorităţii de libertate a religiei, a cuvântului, a liberei asocieri, dreptul de a poseda arme şi alte drepturi inalienabile. La sfârşitul Convenţiei Constituţionale din Philadelphia, în 1787, o femeie l-a întrebat pe Benjamin Franklin: „Ce avem, republică sau monarhie?”. Răspunsul lui Franklin: „O republică, dacă o puteţi păstra”.

Adrian Gagiu

***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !