Turneul de World Cup de la Bucureşti

Bucureşti – Capitala României găzduieşte în acest weekend un turneu de judo de Cupă Mondială pentru seniori. Competiţia se află la cea de-a III-a ediţie şi va reuni la start judoka din întreaga lume.

Turneul este organizat de FR Judo, sub egida Uniunii Europene de Judo, for prezidat de orădeanul Marius Vizer.

Judoul orădean va fi reprezentat de un număr de 12 sportivi, doi participând în calitate de componenţi ai lotului naţional olimpic, doi ai lotului naţional de juniori, alţi opt fiind prezenţi pe cheltuiala CSM JC Liberty Oradea. Cei 12 judoka orădeni sunt: Marian Halas, Adrian Checiu (ambii la 81 kg), componenţi ai lotului olimpic; Cristian Rupa (60 kg), Adrian Moga (66 kg), componenţi ai lotului naţional de juniori; Szoke Laszlo (66 kg), Alexandru Goncearenko (73 kg), Alexandru Selinceanu, Răzvan Spiridon (ambii 81 kg), Adrian Bogoşel (90 kg), Gheorghe Pop, Daniel Matei (ambii 100 kg), de la CSM JC Liberty. Balla Zsolt ar putea participa şi el, fiind rezervă la categoria 100 kg. Constantin Cojoc, un al fost component al lotului naţional de seniori, va rata participarea la turneul de la Bucureşti, din cauza unei accidentări.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase