Turneul naţional de beach-volley

Organizatorii şi finanţatorii au prezentat trofeele puse în joc
Organizatorii şi finanţatorii au prezentat trofeele puse în joc
La Ştrandul Municipal, 31 de echipe se vor lupta pentru premii de 2.000 de euro. Video: CJ sprijină sportul  

Incert multă vreme din cauza crizei financiare, turneul naţional al României la volei pe nisip demarează joi, prin contribuţia substanţială a Consiliului Judeţean Bihor, care a alocat suma de 20.000 lei. Organizat de CS Beach Volley Transilvania Oradea, turneul se va desfăşura la Ştrandul Municipal, de joi şi până duminică. Joi sunt programate meciurile din calificări, iar vineri la ora 10 este fixată deschiderea oficială, după care se vor derula jocurile de pe tabloul principal. Duminică vor avea loc semifinalele, începând cu ora 10, după care umează finala mică (ora 13), finala mare (ora 14:30) şi festivitatea de premiere. „Consiliul Judeţean ne-a întins o mână şi sunt foarte mândru şi bucuros că reuşim să organizăm şi ediţia a XIII-a a acestui turneu devenit tradiţional la Oradea. Le mulţumim tuturor care au fost alături de noi”, a precizat în debutul conferinţei de presă Adam Şincai, unul dintre organizatori. „Nu am făcut un lucru fenomenal. E adevărat că este an de criză, dar merită să sprijinim competiţii de nivel naţional care ridică prestigiul judeţului Bihor. Indirect, această sumă se va reîntoarce în judeţ. E bine că ediţia a XIII-a nu a fost cu ghinion şi vă doresc succes să o organizaţi în continuare”, a spus în discursul său, Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

30 de echipe

În competiţie se vor afla 30 de echipe, nouă fiind din Oradea, şapte din Bucureşti, cinci din Cluj, patru din Arad, trei din Lugoj şi câte una din Satu Mare şi Constanţa. Favorite la câştigarea trofeelor asigurate de Direcţia de Sport a Judeţului Bihor şi a premiilor în bani sunt echipele orădene formate din sportivi cu un palmares bogat precum Cătălin Lele-Marius Mascovici, Gigi Vardai-Adrian Holhoş, Daniel Todoran-Adrian Ion sau Emil Lung-Moise Abrudan. Pentru un loc pe podium se vor bate şi echipele din Bucureşti, formate din Ilieş-Drăghici sau Harabagiu-Ilie.

Fondul de premiere se va ridica la circa 2.000 de euro, câştigătorii urmând să primească 30% din sumă, echipa de pe locul doi – 20%, iar dublul de pe ultima treaptă a podiumului ca încasa 10%. Pentru a asista la meciuri, spectatorii vor plăti doar taxa de acces în Ştrandul Municipal

Contre de la FRV

Directorul tehnic al turneului, Radu Negruţ, s-a plâns de lipsa de implicare a Federaţiei Română de Volei, care mai mult pune piedici în organizarea turneului. „Este singurul turneu rămas din cele 7-8 câte erau în trecut. Am solicitat şi noi ca taxele de arbitraj să fie reduse, dar am fost refuzaţi”, a afirmat Negruţ. În loc să trimită la competiţie arbitrii din zonă, îi preferă pe cei din Bucureşti, Constanţa sau Bacău, la care cheltuielile de transport sunt mult mai mari. Numai baremul pentru arbitrarea meciurilor se ridică la 5.200 lei, plus masă şi cazare, în condiţiile în care bugetul actual este de circa 25.000 lei. La acesta se adaugă contribuţia sponsorului principal Gatorade, care pune la dispoziţie produse specifice în valoare de 3.500 lei.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !