Turnul Primăriei, atracţie în „Şcoala altfel”

Elevii orădeni, faţă cu suvenirurile din Turn
Elevii orădeni, faţă cu suvenirurile din Turn
Forfotă mare, la început de săptămână, în jurul Turnului Primăriei.

Cel mai înalt punct de belvedere din Oradea a devenit, brusc, destinaţia a sute de orădeni. Peste 200 de copii de la Şcoala Dimitrie Cantemir, Liceul Teologic Betel, Şcoala Generală nr. 16, Şcoala Octavian Goga, Şcoala Onisifor Ghibu, Şcoala G. Bariţiu, Liceul Lucian Blaga şi Liceul Pedagogic au vizitat luni obiectivul, cu ocazia primei zile din a programului „Şcoala altfel”.

„Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, ca organizaţie ce administrează obiectivul turistic Turnul Primăriei Oradea, s-a alăturat programului „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, derulat conform Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru perioada 6 – 10 aprilie 2015”, transmite Primăria printr-un comunicat de presă. Obiectivul turistic este deschis vizitatorilor de luni, 6 aprilie până vineri, 10 aprilie, în intervalul orar 9:00 – 16:00. Tariful pentru biletul de acces este de 1 leu/vizitator faţă de 5 lei, în restul anului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase