TVA redusă la locuinţe

Foto arhiva
Foto arhiva
TVA pentru locuinţele sociale, cămine de bătrâni, case de copii şi centre sociale va fi de 5%. În plină criză financiară şi imobiliară Guvernul vine în sprijinul tinerilor şi familiilor cu venituri reduse care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă.

În acest sens, în Monitorul Oficial nr.815/04.12.2008 s-a publicat OUG nr.200 pentru modificarea şi completareaCodului Fiscal, unde punctul 7 se referă la cota redusă de 5% la TVA aplicată asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Actul normativ a intrat în vigoare la data de 15.12.2008.

Locuinţe sociale

„Prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap”, se spune în actul normativ.

Tot în această categorie intră livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv TVA, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este contruită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 mp inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale.

Pentru a beneficia de o cotă de TVA de 5% persoanele necăsătorite sau, în cazul familiilor, soţul sau soţia nu trebuie să fi deţinut o locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cotă de 5% TVA.

Cota redusă de TVA se aplică şi la livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primăriile în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau inchirierea unei locuinţe în condiţiile pieţe

Dan Birta

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !