UE în şcolile orădene

ORADEA – După ce a observat că nu există în nici o librărie hărţi ale Uniunii Europene care să cuprindă si România şi Bulgaria, viceprimarul Biro Rozalia a decis realizarea unor asemenea hărţi şi împărţirea lor în şcoli şi licee.

De asemenea o serie de studenţi voluntari vor prezenta elevilor câteva date esenţiale despre UE şi despre Tratatul de la Roma, tratat care stă la baza constituirii Uniunii Europene.

Acest fapt vine la împlinirea pe 25 martie a 50 de ani de la acest tratat. „Dorim să cultivăm în tineri sentimentul apartenenţei la spaţiul european, dăruindu-le cu această ocazie pe lângă informaţii de bază şi o hartăa UE cu cele două noi state şi cu date despre acestea”, a declarat Biro.

Instituţiile de învăţământ şi zilele în care vor fi organizate vizitele sunt următoarele: luni Şcoala cu clasele I-VIII „Oltea Doamna”, marţi Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu”, miercuri liceul „Ady Endre”, joi  Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi vineri Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”. Acţiunile de acest gen nu se vor opri aici, rezultatele acţiunii urmând să fie analizate şi urmate de planificarea altor programe cu ocazia evenientelor importante din calendarul Uniunii Europene, promite viceprimarul Biro.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !