UE nu vrea sa medieze conflictul

Uniunea Europeana nu are de gând sa intervina în diferendul dintre Rusia si Ucraina, referitor la gazele naturale. Anuntul a fost facut în aceasta dimineata de seful misiunii UE la Moscova, Marc Franco.

Oficialul european a precizat ca, în acest moment, forul comunitar nu doreste sa medieze conflictul dintre cele doua parti în legatura cu livrarile si tranzitul de gaze. Ieri, autoritatile din Ucraina au anuntat ca vor cere mediere internationala. Acest diferend va fi rezolvat tinând cont de principiile economiei de piata, a spus diplomatul european. Marc Franco a evocat decizia Uniunii Europene de a accorda Ucrainei statutul de economie de piata, pe care a calificat-o drept corecta si bine gândita.

Ministrul energiei de la Kiev a plecat astazi la Moscova, unde va încerca sa gaseasca o solutie de compromis de ultim moment. Ucraina vrea astfel sa previna sistarea furnizarilor de gaze de la compania rusa Gazprom, care ar trebui sa aiba loc la 1 ianuarie 2006. În caz de esec, Kievul a anuntat ca va cere Statelor Unite sa intervina. Mitinguri de protest fata de acest posibil amestec vor avea loc astazi în fata ambasadei americane si ucrainene de la Moscova.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !