UE, presată să asigure un ajutor financiar României

2Comentarii
Foto arhiva
Foto arhiva

Şase bănci europene, printre care UniCredit,
Societe Generale şi Erste, fac presiuni asupra Uniunii
Europene (UE) să asigure un ajutor financiar
României şi altor state din Europa de Est,
transmite Bloomberg.

Astfel, UniCredit, Societe Generale, Erste Group,
Raiffeisen, Intesa SanPaolo
şi KBC
Groep
, bănci cu operaţiuni în
România, au cerut
UE elaborarea unui program pentru
Europa de Est care să prevadă,
printre altele, ca instituţiile financiare europene
precum Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare
(BERD)
să asigure împrumuturi şi garanţii
pentru băncile din regiune.

Programul ar putea include şi un
ajutor pentru consolidarea capitalului instituţiilor
de credit est-europene.


Oficiali ai BERD au anunţat că
discută cu instituţiile financiare şi
reprezentanţii statelor implicare în program
în legătură cu problemele băncilor,
menţionează Bloomberg.

Ministrul austriac de Finanţe, Josef
Pröll
, se va întâlni
săptămâna viitoare cu omologii săi din
România, Bulgaria, Croaţia şi
Ucraina
pentru a prezenta un plan
european
, elaborat de autorităţile de la
Viena, de stabilizare a sistemelor
financiare din Europa Centrală şi de
Est
, potrivit AFP.


Autorităţile de la Viena au
susţinut încă de la începutul lunii
ianuarie adoptarea unui plan de stabilizare a sistemelor
financiare din statele est-europene, regiune în care
băncile austriece au credite acordate de 230 miliarde
euro, echivalentul a 70% din Produsul Intern Brut (PIB) al
Austriei.


Potrivit planului austriac, statele
beneficiare vor trebui să-şi consolideze
dispozitivele de protecţie din cadrul sectorului
bancar, în schimbul unui sprijin crescut din partea
instituţiilor financiare europene şi a Fondului
Monetar Internaţional (FMI).

Proiectul este privit cu
reticenţă de preşedinţia cehă a
Uniunii Europene (UE), însă
beneficiază de sprijinul, de principiu, al
cancelarului german Angela Merkel.


Sursa: Mediafax



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor