Ultimii olari din Vad

Ultimii olari din Vad
Generaţia care a învăţat ce înseamnă olăritul se stinge şi tot mai puţini dintre cei tineri aleg să ducă mai departe secretele acestui meşteşug. Printre puţinii care mai practică olăritul este o femeie de 66 de ani.

Szolga Iuliana povesteşte cum a moştenit meseria de la tatăl ei, care la rândul lui a învăţat-o de la părinţii lui şi tot aşa. „Pe vremuri, jumătate din sat trăia din meseria asta. Acuma nu o mai face aproape nimeni. I-am spus şi eu lui fiu’ meu să îşi caute o soţie care să vrea să înveţe şi o să-i arăt tot ce ştiu”, spune femeia. „Tata a fost olar de la 13 ani. Era atât de priceput, că la vârsta aia făcea 300 de vase mici pe zi. Nu oricine putea să facă atâtea. Mie îmi plăcea să-l urmăresc atent. Îl pândeam când lucra. Mai aveam cinci fraţi şi o soră, şi tata a făcut o roată pe care fiecare dintre noi învăţa cum să facă oalele, de cum creştea. Fraţii mei au ales alte meserii, eu am învăţat foarte bine meşteşugul”, spune femeia.

Cât timp a fost angajată la o fabrică din zonă nu a mai muncit la vase, însă după ce s-a pensionat de boală a fost tot timpul alături de tatăl ei. „Opt ani am stat lângă el şi l-am ajutat, fiindcă avea foarte multe comenzi, mai ales din străinătate”, îşi aminteşte femeia.

Meserie furată de la tata

După moartea tatălui, femeia a moştenit toate uneltele, dar şi pasiunea pentru olărit. „Dacă ai puţin talent, plăcere pentru această meserie şi cunoşti secretele mici, dar care sunt foarte importante, poţi să faci orice cu lutul”, crede femeia.

Ea spune că cele mai multe lucruri pe care le ştie acum despre olărit le-a „furat” de la tatăl ei, nu le-a învăţat. „De multe ori, după moartea lui tăticu, stăteam şi încercam să îmi amintesc cum făcea el şi îl imitam. Aşa mi-a reuşit orice. Mulţi nu credeau că eu am făcut vasele, atât de bine îmi ieşeau. Este o meserie foarte frumoasă, care ar fi păcat să dispară. Nu te îmbogăţeşti din ea, dar poţi să trăieşti. Noi din asta am trăit”.

Ritual „sfânt”

Meşterii din Vad au un adevărat ritual pe care îl urmează atunci când se apucă de vase. Fiecare etapă trebuie urmată cu sfinţenie, ca să iasă lucruri frumoase şi de calitate.

„Lutul se curăţă de impuritaţi şi este pus la înmuiat o zi. După ce s-a înmuiat este făcut cocoloş şi tăiat cu o răzătoare specială, foarte mărunt, ca să nu rămână pietre în el. Este trecut apoi prin malaxor, după care începe frământatul. Se frământă atâta cât se foloseşte. Frământatul îţi ia foarte mult timp. Lutu’ trebuie să ajungă moale ca şi untu’. În timpul frământării căutăm şi impurităţile. Nu trebuie să aibă noduri şi, în funcţie de ceea ce vrem să facem cu el, îl lăsăm mai moale sau mai tare”, spune meşterul.

Secretele olăritului

Următorul pas ţine tot de pregătirea lutului. „Luăm bucăţi de lut şi îl batem, ca să scoatem tot aerul din el. Dacă rămâne aer în cuptor poate exploda. Apoi facem lutu’ boţ şi îl punem la roată. Îl prelucrăm cu mână udă, ca lutul să alunece printre degete atunci când îl formăm. După ce am făcut vasul, acesta este lăsat la uscat. Apoi îi lipim toarta şi îl pictăm. Vopselele sunt făcute tot de noi, dintr-un pământ special oxidat. Bucăţile mici de pământ sunt măcinate, le amestecăm cu lut şi oxid de mangan. Cândva pictatul vaselor se făcea cu o unealtă făcută dintr-un corn de vită şi o pană de gâscă. Şi la pictură este nevoie de multă măiestrie, ca să ştii cum să conduci vopseaua”, dezvăluie tanti Iuliana.

După pictare, oalele sunt arse într-un cuptor făcut din pământ, numit „cârlan”. Arderea se face numai noaptea, fiindcă atunci când vasele sunt gata arse, din cuptor iese o flacără care anunţă acest lucru.

„Trebuie să ştim cum să le pregătim pentru ars. Dacă vasele sunt mai multe şi mai mici, atunci se ard până la zece ore. Dacă sunt mai mari şi mai puţine, durează vreo 5-7 ore. Focul se face cu lemne şi temperatura trebuie să crească treptat până la 1.000 de grade. Vasele puse odată în cuptor sunt acoperite cu bucăţi sparte de la alte vase”, încheie meşteriţa.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !