Umiliţi de Unirea

Umiliţi de Unirea
ALBA IULIA – Declaraţiile devenilor dinainte de partida de la Alba Iulia s-au dovedit vorbe în vânt. Elevii lui Gică Barbu au fost spulberaţi de cei ai lui Şunda. A fost „doar” 4-0, după un meci dominat de la un capăt la celălalt de o formaţie care se înscrie de pe acum în cursa pentru promovare în sezonul viitor.

Unirea se află la cea de-a opta victorie consecutivă în campionat. Reprizele au fost simetrice. Câte un gol la mijlocul fiecăreia şi altul la final, aşa şi-au programat golurile Dâlbea, Zăgrean – acesta reuşind o „dublă” – şi Foro. „Am bătut o formaţie din fruntea clasamentul cu 4-0, iar acest lucru spune multe despre valoarea echipei mele. Îi felicit pe jucători pentru modul în care au jucat. Le dedicăm victoria suporterilor”, a spus Şunda după meci.

UNIREA-DEVA 4-0 (2-0)
Dâlbea (27), Zăgrean (45, 70) şi Foro (90)
UNIREA: Rotaru – Oroian, Poverlovici, Marincean, Bucurică – Foro, Selagea, Dâlbea (cpt), R. Oprea (D. Tătar ’54) – Zâgrean (G. Grozav ’77), Găldean (S. Costea ’66). Antrenor: Aurel Şunda.
DEVA: Rahoveanu – Dosan, Zaiaţi (Olteanu ’63), Vârtic (cpt), Pisoiu – Lintaru, Vajda, Sătmar, A. Borza (Biţiş ’46) – Sântejudean (I. Coman ’67), Dârvaru. Antrenor: Gheorghe Barbu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase