Un accident rutier din Hunedoara a afectat circulația feroviară pe relația Timișoara

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
Un accident rutier din Hunedoara a afectat circulația feroviară pe relația Timișoara
© foto: arhivă
Un accident rutier care a avut loc în județul Hunedoara, în care a fost implicat un TIR care a pătruns pe linia de cale ferată, a dus la devierea circulației feroviare pe tronsonul Ilia – Lugoj. Accidentul a dus la modificarea traseului pentru mai multe trenuri care circulă pe relația Timișoara Nord.

Traficul feroviar în județul Hunedoara este blocat între stațiile Dobra și Holdea, după ce șoferul unui autotren, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit carosabilul și a ajuns pe linia de cale ferată, blocând circulația trenurilor pe tronsonul Ilia – Lugoj, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA.

Din păcate, mai mulți pasageri au fost afectați de problemele apărute. Până la finalizarea intervențiilor de retragere a tirului din zona de siguranță feroviară, trenul IR 1818, care circulă în relația Timișoara Nord – Târgu Mureș Sud, staționează în gara Margina, până la redeschiderea liniei, iar trenul IR 1837, care circulă în relația Iași – Timișoara Nord, a fost redirecționat pe ruta ocolitoare Ilia – Ram – Glogovăț – Timișoara Nord.

Operațiunile de eliberare a traseului feroviar sunt în curs de desfășurate, fiind efectuate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). De asemenea, personalul feroviar de specialitate se află la fața locului și acordă tot sprijinul necesar reprezentanților ISU pe parcursul operațiunilor de ridicare și retragere a tirului de pe calea ferată, astfel încât circulația trenurilor pe ruta directă Ilia – Lugoj să fie reluată în condiții de siguranță.

UPDATE. Pasagerii trenului spre Târgu Mureș, transbordați cu mijloace auto

CFR, administratorul rețelei feroviare naționale, a anunțat că pasagerii din trenul IR 1818 (Timișoara Nord – Târgu Mureș Sud) au fost preluați la ora 11.54 din stația Margina cu un mijloc auto, fiind transportați până în stația de cale ferată ILIA, de unde își vor continua călătoria cu alte trenuri care au traseu comun.

Traficul feroviar în județul Hunedoara rămâne închis între stațiile Dobra și Holdea până la finalizarea operațiunilor de ridicare și retragere a tirului de pe calea ferată, intervenții desfășurate la această oră de reprezentanții ISU, care care vor acționa în zonă cu o macara de mare tonaj.

UPDATE 2. Circulaţia feroviară a fost reluată

CFR a anunţat că secţia de cale ferată Dobra – Holdea a fost redeschisă la ora 15.00, primul tren care va tranzita această zonă fiind trenul R 2185, care circulă pe ruta Simeria – Lugoj. Pentru redeschiderea circulaţiei feroviare pe intervalul de staţii Dobra – Holdea a fost necesară intervenţia cu o macara de mare tonaj pentru ridicarea şi retragerea tirului de pe calea ferată, operaţiune desfăşurată de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi intervenţia echipelor de specialitate feroviare care au executat lucrări de remediere a defecţiunilor tehnice la linie şi de înlocuire a componentelor feroviare, distruse în urma derapării autotrenului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !