Un bărbat din Argeş este cercetat penal după ce şi-a omorât şi tranşat calul în mijlocul unui drum

Un bărbat din Argeş este cercetat penal după ce şi-a omorât şi tranşat calul în mijlocul unui drum
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din oraşul argeşean Ştefăneşti este cercetat penal după ce şi-a omorât calul şi l-a tranşat pe o uliţă, la scenele de groază fiind martori mai mulţi vecini, informează corespondentul NewsIn.

Localnicii susţin că bărbatul era beat şi că s-a enervat pentru că animalul n-a mai putut trage la căruţă. El şi-a lovit calul până când animalul s-a prăbuşit la pământ, după care l-a tranşat în stradă.

Poliţia oraşului Ştefăneşti a fost sesizată prin sistemul 112 că, pe strada Izvorani din localitate, un bărbat tranşează un cal. În momentul când proprietarul animalului a văzut girofarurile de la maşina poliţiei, a fugit în pădure şi a abandonat pe uliţă un topor şi trei cuţite, care au fost ridicate pentru cercetări.

“Poliţia Oraşului Ştefăneşti a fost sesizată cu privire la faptul că pe Str. Izvorani din Ştefăneşti, A. D. de 36 ani din Ştefăneşti tranşează o cabalină. La fata locului s-a deplasat echipa operativă, însoţită de un medic veterinar din cadrul C.S.V. Ştefăneşti, unde au identificat o cabalină ce era tranşată în mai multe bucăţi”, a precizat agent Laura Folea, purtător de cuvânt al Poliţiei Argeş.

Potrivit autorităţilor, cadavrul animalului a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor, urmând să fie incinerat.

Proprietarul calului nu a fost încă găsit de poliţişti, însă pe numele lui a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru omorârea unui animal cu intenţie prin cruzime, bărbatul riscând o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la trei ani.

Potrivit declaraţiilor concubinei bărbatului, acesta nu se află la primul act de cruzime de acest fel. Femeia a povestit că individul a mai ciopârţit trei cai şi că a aruncat pe câmp cadavrele lor.

Reprezentanţii organizaţiilor de protecţia animalor din Piteşti sunt revoltate şi spun că bărbatul din Ştefăneşti trebuie să primească pedeapsa cu închisoarea.

“Este şocant ce s-a întâmplat. Este un real pericol faptul că trăim printre astfel de oameni. Dacă ne punem întrebarea de ce s-a ajuns aici, răspunsul este simplu, pentru că legea de protecţia animalelor nu a fost aplicată şi nu s-a dorit a fi aplicată. Pentru această cruzime trebuie să se aplice legea 9 din 2008, adică pedeapsa cu închisoarea”, a declarat, corespondentului NewsIn, Aura Dumitrescu, preşedinta fundaţiei Semper Pro Vita.

Sursa: newsin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase