Un bihorean băut a intrat cu TIR-ul într-un microbuz cu pasageri. Trei persoane au murit!

Reactualizat la:
3Comentarii
Microbuzul a fost rupt în două
Microbuzul a fost rupt în două - © FOTO: turnulsfatului.ro
Trei persoane au murit în noaptea de luni spre marți după ce un TIR a intrat frontal într-un microbuz plin cu români care se întorceau din străinătate. 

Accidentul a avut loc luni noaptea pe DN 1, în localitatea sibiană  Apoldu de Sus.

”A fost o coliziune între un TIR şi un microbuz. Accidentul s-a produs din cauza şoferului de TIR care, în stare de ebrietate fiind, într-o curbă a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz în care se aflau cinci persoane”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş.

În urma impactului deosebit de violent, trei persoane și-au pierdut viața (doi bărbați și o femeie), iar alte două femei și un bărbat au suferit diverse politraumatisme.

Șoferu autotrenului, în vârstă de 45 de ani, avea o alcoolemie de 0,60 de miligrame pe litru alcool în aerul pur expirat. Acesta a suferit o plagă la antebraţul stâng, însă nu a necisitat internarea în spital.

IMG_20151222_035252 FOTO: turnulsfatului.ro ©

”În urma accidentului de la Apoldu de Sus, au fost aduse trei persoane: două femei, în vârstă 53 şi 63 de ani, şi un bărbat. În urma investigaţiilor medicale, femeia de 63 de ani a fost diagnosticată cu politraumatism, fracturi costale bilateral, fractură sternală fără deplasare, hemotorax stâng în cantitate mică, minimă contuzie pulmonară adiacentă, plagă scalpată stânga. Femeia a fost internată la Secţia Clinică Chirurgie I. Pacienta de 53 de ani a fost diagnosticată cu politraumatism, contuzie hemoragică temporal drept, hemoragii petesiale frontal bilateral, hematom epicranian, fracturi traverse şi a fost internată la Secţia Clinică Neurochirurgie”, a declarat pentru Mediafax, Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu. Acesta a mai precizat că femeile sunt conştiente, iar starea lor este stabilă.

Conform Mediafax, accidentul a avut loc în zona în care autostrada Sibiu – Orăştie este închisă. Potrivit adatelor oferite de reprezentanţii Poliţiei Sibiu, de la închiderea autostrăzii şi până în prezent, în zonă s-au produs mai multe accidente soldate cu decesul a şase persoane şi rănirea altor 13, între care patru grav.

 

 

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor