Un deputat de Timiș i-a făcut nesimțiți și tupeiști pe jurnaliști

De C.V.
Reactualizat la:
Un deputat de Timiș i-a făcut nesimțiți și tupeiști pe jurnaliști
© foto: arhiva
Insulte și amenințări la adresa jurnaliștilor din partea deputatul PNL de Timiș Ben-Oni Ardelean. Acesta i-a numit, miercuri, „nesimțiți” și „tupeiști” pe reprezentații mass-media care au vrut să fie prezenți la o ședință a comisiilor reunite de politică externă.

Miercuri dimineață ar fi trebuit să aibă loc discuții privind declarația comună a Parlamentului privind situația din Republica Moldova, în cadrul unei ședințe a comisiilor reunite de politică externă. Aceste discuții nu au mai avut loc, din lipsă de cvorum, mulți dintre membrii PNL, dar și ai partidelor aflate la putere au absentat.

Totuși, jurnaliștii au vrut să asiste inițial la discuții, fapt ce l-a înfuriat pe deputatul PNL de Timiș Ben-Oni Ardelean. Acesta s-a opus prezenței jurnaliștilor, motivând că ședința nu este publică. Dar deputatul a mers mai departe, adresând jigniri reprezentaților mass-media. Acesta i-a făcut „nesimțiți” și „tupeiști” pe jurnaliști. Deputatul nu s-a oprit și i-a amenințat chiar pe jurnaliști că se va adresa conducerii Camerei Deputaților pentru a le ridica acestora acreditările.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !