Un fotoliu, doi preşedinţi

Un fotoliu, doi preşedinţi
BUCUREŞTI – Scandal la Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii. Protagoniştii sunt şeful repus în funcţie al instituţiei şi cel care, timp de un an şi jumătate, i-a ţinut locul.

După ce premierul Tăriceanu a fost obligat, în instanţă, să-l repună în funcţie pe Ion Smeeianu, acesta a încercat să se întoarcă în biroul său, fără să mai aştepte decizia oficială a Guvernului. N-a putut trece însă de agenţii de pază, care l-au oprit din ordinul actualului şef, Dan Georgescu.

Cu verdictul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ion Smeeianu a venit la sediul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, ca să-şi reia locul în biroul de preşedinte. Elanul i-a fost tăiat de la intrare.

Ion Smeeianu, fostul preşedinte ANRC: “Pentru buzunarul meu lucrează domnul Georgescu. Să ştiţi eu mă duc acum acasă şi domnul Georgescu îmi dă telefon că mi-a dat salariul deja pe ziua de azi, pentru că decizia aşa e: se dau bani până la integrarea efectivă”.

Dan Georgescu, actualul preşedinte ANRC, a explicat că nu a eliberat fotoliul, pentru că nu primise nicio decizie oficială a guvernulului:”Întâlnirea cu mine poate fi programată, făcută la nişte audienţe, dânsul fiind deocamdată un simplu cetăţean”.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a destituit din funcţie pe Smeeianu în martie 2005. Fostul şef ANRC a constestat decizia, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat dreptate. Primul-ministru ar putea fi obligat să îi plătească fostului preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii circa 100.000 de lei, ca despăgubiri pentru destituirea sa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase