Un fragment din scheletul unui dinozaur a fost descoperit lângă oraşul Haţeg

Reactualizat la:
Un fragment din scheletul unui dinozaur a fost descoperit lângă oraşul Haţeg
O echipă de geologi a descoperit într-o rocă un fragment din scheletul unui dinozaur sauropod, la Tuştea, localitate aflată lângă oraşul hunedorean Haţeg.

Este prima descoperire de acest gen făcută la Tuştea, localitate cunoscută până acum mai ales prin cuiburile cu ouă de dinozauri descoperite pentru prima oară în România de echipa coordonată de profesorul Dan Grigorescu, de la Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti. Potrivit profesorului Dan Grigorescu, descoperirea este legată de activitatea desfăşurată de geologi în cadrul proiectului geoparcului din Ţara Haţegului, menit să ducă la dezvoltarea turistică a zonei.

“Este vorba de un fragment din bazinul sau centura pelviană a unui dinosaur erbivor, de talie mijlocie, din familia Tinasauridelor. În ţara noastră au trăit în jur de 15 specii de dinozauri, iar fragmentul de schelet descoperit la Tuştea provine de la o specie de talie mijlocie, dar în acelaşi timp fiind cea mai mare din grupul celor aproximativ 15 specii din România” a declarat profesorul Dan Grigorescu corespondentului NewsIn, menţionând că este prima descoperire de acest gen făcută în arealul de cercetare din Tuştea.

“Dinozaurii pitici din Ţara Haţegului”, aşa cum sunt cunoscuţi în lumea ştiinţifică datorită dimensiunii lor mai mici decât cea a altor dinozauri din alte părţi ale Pământului, au fost între cei din urmă care au populat planeta înaintea dispariţiei lor, petrecută în urmă cu circa 65 de milioane de ani, la sfârşitul Erei Mezozoice. Profesorul Dan Grigorescu spune că sauropodul căruia îi aparţine fragmentul descoperit în premieră la Tuştea este un erbivor ce a trăit în urmă cu peste 65 de milioane de ani, care măsura 10-12 metri în lungime şi cântărea în jur de şapte tone.

Fragmentul osos a fost descoperit într-o rocă ce urmează să fie decupată din teren şi apoi protejată cu ajutorul unui strat gros de ipsos pentru a putea fi transportată în siguranţă la Universitatea Bucureşti unde va fi studiat în detaliu, urmând ca mai apoi să ia drumul unui muzeu de prestigiu. Fosila conservată în straturile de rocă va fi prelevată de lectorul Zoltan Csiki, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai profesorului Dan Grigorescu, şi care, în teza de doctorat, a alocat un capitol important dinozaurilor sauropozi.

 

realitatea.net



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !